amor a la mexicana

Ola, ola!

 

Ajung în Mexic după 2 ore de somn, câteva ore de zbor și mă trezesc căutând hostelul timp de o oră. În gândul meu… la cat sunt de obosită vreau să văd patul și punct. Dar în final, găsindu-l, am prins viață. Viu colorat, cu un copac plin de flori roz la intrare, iar in curtea interioară un hamac, ici colo.

Accentul dulce Argentinean cred că a fost primul meu pas în lumea de telenovelă cândva în 2000.

Chiar în colț de stradă e Coco Bongo, nu am mers dar era o coadă imensă în seara aia, pesemne ultima din Spring Break. Care mai de care mai “vesel”, cu câte un balon lung. Eu mi-am văzut liniștită de drum. După 3 zile în Cuba, când am văzut H&M și Starbucks eram ca un cățel fericit dând din codiță că a primit mâncare. Râdem glumim, dar suntem cam dependenți de internet.

Mi-am continuat seara cu o quesadilla, dacă ceva ador la mexicani e treaba asta, până la urmă e o clătită cu brânză și puțin avocado. Un deliciu. Am încercat horchata, dar are un gust teribil la ei. Până mi-am așteptat porția, am inspirat adânc mirosul de fajitas, apoi le-am văzut sfârâind pe farfuria uriașă de la masa vecină.

În magazinele de suveniruri, care sunt la tot pasul mai că m-au îmbătat vânzătorii. Ah că de unde sunt și ce fac singură aici, dar să încerc asta și asta.. după 3 shoturi îmi era deja cald, pe lângă cele 30 grade existente. Am și ales ceva, tequila cu ciocolată, măcar nu o simți cât e de tare.

Un grup de mariachi trecură fredonând ceva romantic. Apoi din fieșce restaurant răsunau ritmurile latino.

Dimineața devreme m-a găsit pe plajă. Uitasem cum e să-ți rămână mâna înțepenită în părul îmbibat cu apă sărată și nisip. Sau cum e să te arzi în soarele de asfințit.

Prea mulți turiști aici, nu e de mine zona.

În schimb, în colț de plajă găsesc un restaurant cu o scenă ce găzduiește niște oameni tare faini. Mi-au cântat toate piesele country preferate. Ce frumos, cântărețul principal deținea locul, s-a luat cu familia și s-a mutat în Playa del Carmen, a cumpărat localul, doar ca să își facă plăcerea. Pai ce să vrei mai mult?!

Un fel de now and then. Totuși … mai am câteva speranțe.

O serenadă, oricând. Mexicanii nu scăpau ocazia de a mă întreba de unde din Mexic sunt. Hai no. Nici pomeneală!

Trebuie să vă spun că în sfârșit am cizme de cowboy. Nu cred că știa cineva că mi-am dorit vreodată, dar sunt tare fericită să le am. Eh, până m-am mobilizat cu ăst articol am și încălțat faimoasele cizme în Dallas.

Am găsit la hostel un tip din North Carolina care m-a pus pe gânduri puțin, eu și ideile mele cu southern boy s-au cam dus pe apa sâmbetei în 2017. Cu ocazia asta am și realizat că the struggle is useless, miss someone, just say it.

Mai târziu ajunge și un tip din Chicago, ce își petrecea prima lui noapte la un hostel, atât de încântat, nu am mai văzut dom’le. Întreba pe toată lumea de unde e, ce lucrează, ce planuri de viitor mai avem, a și făcut cinste grupului cu un shot de, bineînteles, tequila.

***

Am ajuns și-n Tulum.

Frumos, frumos la ruine, dar vântul ăsta e chiar prea mult.

Păi nu eram eu dacă nu găseam un perete colorat!

Mă gândeam candva, de ce nu deschidem noi un zbor în America Latină, da, aveam Sao Paolo, dar acolo e altceva. Însă acum, după nici 2 zile, mi-am răspuns singură. Ce să facă arabii aici unde indecența e la cote maxime?

În drumul spre aeroport un domn intră în vorbă cu mine și îi spun direct, e din Cuba,nu? Vai dar cum mi-am dat seama?! Nu știu no, dar zău că aveți toți aceleași trăsături, plus o șapcă, parcă tradițională, vă dă de gol.

Ca să vezi ce știa el de România! În Havana, au filmul cu Mihai Viteazul și Unirea. Ca să vezi!

După prea multe ore de zbor, abia așteptam să mă întorc în deșertul meu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *