broken barbie

Bojour! Am cerut zborul de Geneva cu un singur motiv, să merg în Chamonix. Aflasem întâmplător de loc. Zbor matinal, lung, dar ușor.

Să vă spun acum despre zborul de retur! Am avut mulți vorbitori de franceză în responsabilitatea mea. Să vezi exerciții de memorie. Am învățat eu limba, dar cum mică și prostuță, am tot spus că nu îmi place, până am uitat-o. Chin dom’le. Bonjour, comment ca va? Merci beaucoup! Jus d’orange, de pomme, du tomate. Que est-ce que vous voulez manger aujourd’hui?!  Și altele. Categoric, am multe de învățat.

La hotel am ajuns undeva în jurul orei 2, la fix încât să prind asfințitul, dar oboseala mea de 3 ore dormite în 24 își spunea cuvântul.

Intru în lift și rămân blocată pe panou, 7-14, așa.. și cum ajung la recepție!? Cât de adormită să fiu încât să nu văd că în stânga e de la 0 la 6?! Asta e una.

Apoi trec strada și apare asta în fața mea. E evident că două părți sunt pentru bicicliști și una pentru mine, dar eu pornesc în forță pe mijloc. Clar, ai nevoie de somn, Andreea!

Să nu vă mai spun că stăteam în tramvai și așteptam să se deschidă ușa singură, prin magie, când avea un buton mare și verde pe mijloc. Eh, detalii!

De când am ajuns mi-am tot repetat cât de tare seamănă locul ăsta cu Clujul, străzi, clădiri, râu, lumini. Zumzetul din tramvai, agitația, atmosfera plină de viață de pe o stradă cu cafenele.. ce mai?! ca acasă!

Că tot m-am lepădat de sentimente în articolul trecut, acum mă leapăd și de dor. Firul subțire ce mă lega de țară văd că s-a cam rupt.

Sunt într-un loc, ca acasă, îmi e dor de oraș, dar de oameni, dar de viața mea de acolo, nici pomeneală, e un capitol trecut și închis. Și o spun cu un zâmbet pe buze.

Da, mi-e dor de mândria ce o simțeam călătorind în concediu, în timp ce aveam jobul comod în IT. Toți știm că am iubit echipa și hainele office, dar tragem linia acolo.

Da, mi-e dor de sumele ce se termină în “…”, mai nou așa îmi e viața, o infinitate de posibilități. Dar, să nu uităm, după cum zice un prieten, cândva mă rugam să am tot ce am acum.

Asta nu înseamnă decât că de aici, din Orient, o să ajung spre ceea ce numeau strămoșii, țara tuturor posibilităților.

Revenind, Elveția are prețuri de 2 ori mai mari decât draga mea Românie, și considerabil ridicate față de Franța. Observ asta pe nelipsitul bulevard european cu oameni grăbiți, încărcați de cumpărături, că e sâmbătă și mâine, totul are să fie închis.

Nu a fost un moment bun să ajung aici, tot romantismul ăsta, numai cupluri îndrăgostite, ui la ei, ce frumos se țin de mână, se mai și sărută. Da, da, vin dintr-o țară arabă în care de 2 luni singurul meu gând e, te rog, hai să urcăm în orice avion care ne duce undeva unde pot să te țin de mână și să te sărut când și unde vreau eu. E al naibii de enervant.

Dimineața ne-am trezit devreme, la 7. De la aeroport pleca EasyBus’ul spre Chamonix. A fost 50 euro dus-întors. Drumul e un fel de călătorie la ski de anii trecuți, de acasă. Căsuțele sunt identice, copacii, străzile, apoi munții!! Deh, știu că nu-s în Carpați, dar tot aceeași mâncare de pește e.

Sunt înfofolită tare … de la brâu în sus, că nu e bine să-mi fie frig la șale, după cum spune mereu bunica.

Ajungi în centru, e stațiune montană, tot omul cu echipament de ski, hop și noi, tocuri și învelite în fular. Dar din păcate nu venisem la ski, cu toate că e posibil și să faci asta într-un layover de 24h. Friguț era, -11, dar pentru genunchii mei nu e o noutate. Intrarea și ea te ustură la buzunar, 60 euro dus-întors cu o telecabină uriașă. Citisem undeva ca e minunat să iei un fel de mocăniță, ce traversează Mont Blanc, dar nu e timp acum pentru asta. Urcăm, urcăm, totul e alb aici sus! Norocul nostru cu soarele blând, că altfel degetele de la picioare ne părăseau. Mai luăm și-un lift până sus. După spusele unui înțelept, “parcă-i Photoshop”, atât de frumoasă e priveliștea.

Așteptând la coadă mă gândeam cât stres e pe unii să pășească în cutia asta de sticlă, la 3842m. Cine-i înțelege?!

Poți să faci un picnic într-o pauză de ski, sau doar să inspiri aerul curat încălzindu-te cu o ciocolată caldă delicioasă!

Sincer era să nu merg, dar bine am făcut că nu am lăsat-o și pe asta neterminată. De când cu gândurile de ” vreau să împart orice clipă cu tine”, nu mă mai ocup de călătoritul de una singură. Pauză. “vreau să-mi împart viața cu tine, doar cu tine” cam așa erau versurile unei piese dintr-un stil muzical ce mi-a chinuit copilăria.

English Version 

Bojour! I requested the flight to Geneva for only one reason, to go to Chamonix! I randomly found out about the flight, one way too early and long, but easy. I’ll stop to chat now about the return sector. I had so many language speakers in my area so you should see me now, with memory games. I studied it in school but always hated it, so no practice, no knowledge. I was rehearsing in my head every sentence before saying it out loud. Bonjour, comment ca va? Merci beaucoup! Jus d’orange, de pomme, du tomate. Que est-ce que vous voulez manger aujourd’hui?!

At the hotel we made it by 2pm, just in time for the sunset walk in the city. I was tired, 3hours of sleep in the past 24 were making me so silly.

I get in the elevator and I stop staring at the panel, 7-14, so how will I get to the reception? Right! Just look on the other side, there’s the one 0-6! Smart ass.

Next thing. Crossing the street where there are 2 obvious bike lines and one line for pedestrians, where should I go? Bike line facing me, way to go girl.

I shouldn’t tell you now that in the tram I was waiting for the door to magically open while staring at the green button. I slept overnight, I promise!

 

Since I stepped foot in there I kept saying, this is so much like Cluj, the streets, the buildings, the river, the lights. The noise in the tram, the fuss, the vivid atmosphere on a coffee shops street, home reloaded.

In my last article I said my goodbyes to my somehow balanced life in Romania. I miss home, as a place, as life there, as familiar as it is, but, sadly, I don’t miss the people, I don’t specifically miss my old life. Everything changed, chapter packed and closed. And I have a wide smile on my face while saying that.

Yes, I miss being proud travelling as a hobby, while working in IT, even if everyone knows I just loved the team and the office outfits.

Yes, I miss knowing how to solve a sum that ends in “…”.

Yes, I am too lazy since I moved, and it’ s been almost a year now. I should know at least 20 words in 10 languages, and yet I don’t. I should follow some online courses, but yet I don’t. Now and then I honestly feel stupid and stuck. But it’s my choice, we all make them.

I just read what a fellow crew wrote on Instagram, he “used to pray for all the things he has now”. So true. I only know someday I’ll go for a new chapter, in a new places, but time will tell.

So, going back to our story, the cost of life in Switzerland is twice higher than in Romania, also higher than in France. I noticed this on the overcrowded boulevard where everybody was shopping because the day after was going to be Sunday so everything was going to be closed.

Not a good moment to come here, all this romance, European city and all, just couples in love, holding hands and kissing. For me, coming from an Arab country it really is special now.

Let’s just book a ticket to a place where I can hold your hand and kiss you whenever, my everyday wish.

Early morning we woke up, caught the Easy Bus to Chamonix from the airport, 50 euro return trip. The drive felt like the teenager years when I was going skiing back home. Same houses, same trees, same streets, same amazing mountains.

We got downtown, huge ski resort and there’s me, high heels and skirt, why not freeze a little at the -11 degrees? Lucky me with the strong sun on top. Now another fee, the entrance up there, 60 euro return with the cable car. I read online that you can take a train too, around the area, perfect winter scenery but there was no time for it.

As a smart man just said, looks like Photoshop , the view is breathtaking!

While waiting in line to step on the glass bottom box at 3842m you can have a picnic, breath in the fresh air while warming up with a yammyy hot chocolate. Or complain about how scared you are of doing it. You choose.

Honestly, I almost didn’t go, the chance made that the other crew joined me so I couldn’t back down. Since my ” I wanna share this world with you” thoughts, I don’t really do my old travel alone. As you might have noticed.