ca acasa, in Moscova

дома, Москва

Ieeeiiii!!! Am primit DME! Dar de ce mi l-au dat de 2 ori? Dar sunt la interval de o lună, hmm, poate prind zăpadă!

Și așa a și fost.

Eram copilă când am pus Rusia pe lista mea. Adolescenta îndrăgostită de dansul sportiv. Născută în 91 nu am prins rusa pe băncile școlii, încă-s tristă din ăst motiv. Iar când iubești felul în care sună o limbă și mai și cunoști un antrenor de dans ce-ți vorbește în ambele, te topești. Eh, rar găsesc oameni care vor să vadă un loc pentru limba vorbită acolo. Doar să mă pierd pe străzile lor. La propriu. Considerând că știu să spun “спасибо” și “da”, nu cred că ajung bine.

Am crescut, mi-am făcut pașaport dar gândul că îmi trebuie viză mă face să dau înapoi mereu. Prea multă bătaie de cap, destul efort depun cu SUA.

Dacă mă întrebi de ruși spun direct “eleganța de altădată”.

Din vremea mamei. Paltonul lung uitat în dulapul din sufragerie, agățat lângă uriașul de blană ce refuză să-l poarte.

Dar cum sunt din perioada în care ori îi eram în burtică, ori imediat după, nu-mi sunt bune. Fustele cu volănașe și cu talie înaltă nu le-am mai prins pe acasă, de ce oare să păstrezi așa frumuseți?!

Plimbarea pe bulevardul de lângă Red Square m-a cucerit! Parcă-s în altă lume!

Să iau discuția de la început. Am cerut zborul de Moscova. Toți știm că nu stai o clipă, că deh, rușii termină barul. Apoi mai e și baiul că nu-ți dai seama cu ei dacă sunt mulțumiți sau nu, că rar își schimbă straight face’ul. Dar nu e un zbor lung și pentru un iubitor al culorilor de toamnă și al fulgilor de nea merită alegerea. Ca români spunem mereu, vai, în Europa mă simt mai aproape de casă. Da, aproape, dar la ruși, e ca acasă. Eu nu am înțeles niciodată povestea cu “roșia asta are gust” sau “vai, e fără gust!” No, păi după ce am terminat de admirat pâinea de casă din sandwich’ul din catering, am luat o felie de roșie, iar totul e clar acum! Pot spune cu mândrie că legumele din orașul meu curent nu au pic de gust, fructele da, acolo nu mă bag!

Drumul de la aeroport te încarcă cu energie! Clădirile de apartamente, stațiile de autobuz, teatrul, piețele, m-au transpus când în Cluj, când în București. Brusc nu mai îmi e dor de casă.

În oraș am intrat într-un restaurant și am comandat o supă cu tăiței de casă. Dacă ai stat cu bunica și ai ajutat-o în copilărie la tăiat tăiței și pus la uscat, înțelegi gustul ăstora.

Cum să nu-mi amintesc eu cutia la care urmăream desene alb-negru?! Și din nou, m-am întors în timp când studiez oamenii din restaurant. Îți trebuie un suflet bătrân ca să apreciezi asta, eu așa cred.

Și un chin în deșert ca să te bucuri de vânt la aproape 0 grade.

Am prins un festival de toamnă, cu tarabe cu mâncare, cârnaț și iar cârnaț. Cu muzică de petrecere, cu oameni ce dansează în frig.

Am vizitat biserica. Exteriorul mai impresionant decât interiorul dacă mă întrebi pe mine.

Apoi am stat apoape o oră să alegem o Matryoshka. Pe toate le-am desfăcut, până la cea mai mică! Și am făcut un tur al galeriei din piață, un mall imens și foarte elegant plin de magazine.

 

Am primit galley pe al doilea zbor, bine că știam de zborul anterior la ce să mă aștept, că altfel admiram extenuată orașul de la fereastra hotelului. Zbor de noapte, scurt, de nici 6 ore, cum mi-e obiceiul, nu am dormit deloc înainte, iar noaptea anterioară îmi fusese tare scurtă. Orice urmă de oboseală îmi trece când îmi aud colegul ce privește pe fereastră “Waw!It’s all white!”. Trebuie să iubești iarna, altfel nu mă înțelegi. Două colege de pe zbor au fost din Ucraina, evident 3 copii mov săreau de fericire în fața aeroportului, bucurându-se de fulgii de nea.

Până la hotel, același drum, luna trecută colorat în arămiu, acum e alb. Dar oamenii ce lucrau la un pod erau în același loc, muncind intens, eh, casă dulce casă.

Apoi când ți-e lumea mai dragă și somnul mai dulce, te lovești cu capul de geam, pentru că drumul e plin de gropi. Momentul în care te bucuri că-s gropi și nu limitatoarele de viteză din Abu Dhabi, e un semn că ți-e dor de casă, asta dacă ești din Europa de Est.

Afară fulgii dansează liniștiți, soarele bate cu putere și fabrica de peste drum scoate un nor mare de fum! O imagine pe care sigur în multe orașe românești o poți întâlni.

“A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg, acum a stat”, versurile mi-au venit în minte când eram gata de plecare. Zapada, nu e multă în oraș, parcul de peste râu e tot alb, iar eu deja mă vedeam în Parcul Central din Cluj. Mici zone în care văd câte un omuleț cu lopata cum curăță drumul. Ahh, abia aștept zăpadă mare și pufoasă ce nici nu te lasă să pășești!

Acum câteva ore am postat pe FB o fotografie tipic comunistă aș spune eu, cu toate că nu am prins acele timpuri. Și nu se mai termina likeurile. Pe mine m-a trimis direct acasă, undeva în Cluj, în fața unei garsoniere. Toți ne criticăm țara, dar până la urmă o apreciem așa cum e, cu bune, cu rele.

Imaginea am surprins-o la câteva minute de la hotel, în plimbarea mea pe marginea râului, spre Arbat.

În Old Arbat eram undeva între Memo și Unirii, nu-i așa că am dreptate?! Cum să nu îți fie dragă strada?

Totuși, o mică plimbare în trecut. Palton de blană, larg, pe care de departe îl văd tare greu. Cizme lungi, modele vechi, cum găseam în magazinul Unirea când eram mai mică.

Domnul ăsta tare îmi seamănă cu cel de pe memo cu anunțul de reparat telefoane, aici cred că ne invită în magazinul cu suveniruri.

În magazin o tipă la vreo 17 ani proba un palton, parcă mi-am și amintit-o pe mama, în liceu, cum se plimbă după mine la oglindă, încărcată cu lucrurile mele.

Să ridice mâna cine a avut o jucărie de tipul ăsta în copilărie? Eu aveau unul roșu, pe care îl plimbam în jurul blocului, agățat de o ață. Nu-mi amintesc eu, dar atât mi-au repetat ai mei, că îi cred, părea să fie o activitate preferată de mine. Mintea mea are un sistem ciudat de autoapărare, dacă am amintiri care mă pot răni doar revenindu-mi în gând, se șterg direct. Norocul meu cu câteva fotografii, altfel, nu mai știu multe din copilarie.

Arbatul nou e plin de chioșcuri cu cafea caldă și terase micuțe.

Măi, nu vând gogoși, dar ceva așteptați voi aici la coadă!

Poate unii spun ca e comunist și-s înapoiați, cum să fie detector de metale la intrare în orice mall, hotel, etc? De ce nu? Eu ma simt mai in siguranță așa, că e cineva acolo. Altfel cum mă descurcam eu un Afimallul lor?! Seamană cu Polus dar e al naibii de încurcat.

Aici vine mama cu întrebarea “Dar poza aia e din Rusia, au ei așa ceva?!” Și acum să mai critic eu un american ce mă întreabă “dar voi aveți autostradă?”?!

Și cum să dormi când asta ți-e priveliștea?!

La plecare ne-am întâlnit cu cei care ne-au adus avionul, iar una din fete, cu care zburasem anterior, mă întreabă dacă am mâncat ceva tradițional. Da, pireu de cartofi cu ceva carne și castraveți murați, cu pâine de cuptor, mâncare de acasă, zic eu. Păi da, e tradițional, nu pricep de ce încercăm să părem atât de diferiți de ei acum, când suntem identici.

La sat vreau să merg, pe un deal, cu o sanie! Sau la patinoar în centru! Să aud o colindă, în Decembrie, sau după 15 Noiembrie, cum mereu mi-a spus bunica, “de acum poți asculta”!

English version:

First time tourist, second, traveler in a place that feels like home!

Yeeyy! They gave me DME! Why twice? Eh well, it might snow the second time. And that’s what happened.

I was a kid when I first added Russia to my list. The teenager in love with ballroom dance. A child of 91, I wasn’t made to learn Russian in school, a fact that still makes me sad from time to time. When you love the sound of a language, plus you have a dance trainer who speaks that one and your own, you’re lost, or I was. You don’t find too many people who want to go to a place because of the way the language spoken there sounds. I just wanted to get lost on their streets. Literally, considering I just know how to say “thank you”, “good bye”, “you’re welcome” and “yes”. Growing up, I got my passport but the struggle for the US visa was way more than enough so I gave up on Russia.

If you ask me how I saw them there, it’s simple, they have the old days elegance. My mom’s youth days. The old long large coat that once was in the living room closet. The one next to the heavy fur one that she always said it’s too old to be worn. I’d go home just to repack my bags now. Skirts with high waist and wavy look I never got to see at home, only in some old sepia pictures. Walking the street next to Red Square got me fascinated! Like a walk in the past.

Let’s start over. I requested Moscow. I knew you can’t seat for a second because they do love to drink and ask for everything you’ve got on board. Then you don’t know if you made them happy or not because they mostly keep the straight face on. But I think we kept them satisfied. Short flight as it is, for a cold seasons lover it’s a great choice! As Romanians we always say, “ah, I’m flying to Europe, it feels like home”, no way, with Russians, there’s home. And the sandwiches on the way back, yammmy!!

Just the bus ride from the airport recharged my batteries. Buildings, bus stops, the theater, the squares made me feel when in Cluj, when in Bucharest. And there goes away any feeling I had about going home. I am curious though how is it for a West European. How far back in history it takes them. Or any other nationality I have among my colleagues.

At the restaurant I ordered homemade noodles soup. When I was little I used to stay with my grandma and help cutting noodles and set them to dry. If you know that, you know the taste!

Next, who doesn’t remember the box that was playing my black and white cartoons? Being back in time again, at least 15 years back, I’m studying the people around me. You need an old soul to appreciate this. And a base in the desert in order to love temperatures around or below 1 degree.

There was an autumn festival of some kind, with live music and food stands. We visited the Church, the exterior is much better than the interior, if you ask me.

Then it took us one hour to just get the perfect doll and other souvenirs. They used to dress like that, you know, and I regret not living those times, once in a while.

Second time I was galley, luckily I knew what to expect from before, if not I would have been super tired. Night flight, shorter than 6 hours, with no hour of sleep before and other short previous night. I forgot I was tired once I heard my colleague saying “waw! it’s all white outside!”. You must love winter, if not, you won’t get me. 3 happy kids in uniform were enjoying now the snowflakes in front of the airport.

The road to the hotel was white now, it lost its autumn shades. But the workers at the bridge were in the exact same place, working hard. Ah, home sweet home!

Then when you’re deep in your sleep you wake up because you just hit your head on the window, due to the cracks in the road. There’s my moment, when I smile because it was that and not the speed limit things in Abu Dhabi. Outside, the snowflakes are doing their dance, in the sunlight, behind, I can see the cloud of smoke from a factory. Snow, you don’t find it too much in the city, yes, the park is all white and makes me ready for Christmas! Can you imagine the huge snow where you can barely walk in?

A few hours ago I posted on FB a picture that can be easily mistaken with a random street in Romania, and probably a few other countries in East Europe! Highly appreciated by people back home, why do we criticize our values and our land then?

 

I was on my way to the Old Arbat, there I felt same as I would in the center of Cluj, some would say Bucharest as well, or again, many cities in Eastern Europe.

There’s my walk in the past again, the fur winter coat, big old boots, same I used to see in the Unirea store, next to my building in Alba Iulia, back in the days.

 

This gentleman here reminds me of the one on Memo(Cluj) with the announcement for fixing phones. Him, I have no clue, I think he’s selling souvenirs?

Then in a store a young lady was trying on a fancy coat, and there’s me reminded of my mom walking around me and caring my stuff.

Put your hand up if you had one of these growing up. I know I did. I have proof for it. Pictures to be exact, if not for those, I would have an empty memory. I don’t know how my mind works, but I tend to forget everything that hurt me at any point.

New Arbat is a long boulevard with coffee places and tiny houses that only sell coffee, with some tables and chairs around.

The mall I went to, Afimall, made me feel like in Polus, Cluj, just a bit too complicated when it came to going out, luckily the guard at the entrance helped. Yes, the one sited next to every metal detector thing. I don’t know about others, but it made me feel safer.

And there’s mom, asking, is this from there? Do they have tall buildings? Why should I be surprised now when I get a silly question regarding Romania?

Before departure we met the new set of crew and one of the girls asked if I ate anything traditional, well, if you consider traditional mashed potatoes with meat and pickles, like back at mama’s, then yes.

I want to go in a village next, listen to people caroling close to Christmas, see all decorations and go ice skating! Ahh, I don’t know what’s wrong but lately I am happy only when it’s cold outside, any summer temperature turns my mood upside down. And my activity on the blog as well, so bear with me.

Bye, see you soon!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *