Mai rar am sentimentul ăsta.

Frustrare.

Să stai tu la coadă la bilete de tren, când vrei de bus, să asculți calm și să-nțelegi perfect ce-ți descrie omul ăla în franceză, dar tu să nu poți spune o vorbă înapoi. Nici “De rien” nu-mi vine. Când te gândești că ai facut 8 ani de franceză, îți pui întrebarea, la ce e bună școala asta, dacă fără practică tot nu a stat nimic lipit de tine?

Cumva ajungi la hostelul rezervat. Simpatic, nu?

Ori e prea lăudat orășelul, “Veneția Alpilor” numit, ori nu mă emoționează pe mine decorul francez și nu le găsesc romantică și cuceritoare limba. Mi-a amintit de Brugge, sau Como. Multe flori și poduri micuțe.

Acum după ce am judecat-o atât de aspru să spun și-o vorbă bună, nu? Mâncarea e un deliciu! Servită și preparată cu mare drag și ospitalitate de italieni. Toate restaurantele sunt italienești. De nu i-ai auzi vorbind, ai sta puțin la-ndoială că oare unde ești.

Cum să-i descriu? Par oameni puternici, psihic și fizic. Adoră cățeii, mari și frumoși. Nu știu engleză, la ce bun?!

Lacul.

Apusul i-a dat niște culori minunate! Un parc imens stă la baza lui, teren de joacă și relaxare.

Nu e weekend, dar asta e starea lor constantă. Să fie numai turiști? Sau așa-s ei? La cina cu prietenii oriunde privesc în jur, nu e o masă liberă!

Tipic. Înghețată și spectacol în aer liber.

Sunt tot cu ochii pe sus, privesc la ale lor ferestre deschise. Puțin îmi amintește de zilele de mult uitate din Veneția.

Par atât de sănătoase legumele din raft!

În altă ordine de idei, să schimbăm subiectul!

Știți semnul din aeroport “drop and go“, aici au “kiss and go“. Ain’t that sweet now or what? Frumos, dar fără influența daneză sau britanică, nu m-a cucerit. Să nu uit. O apă face 4 euro. Scumpă viața la elvețieni. Privesc în jur în aeroportul din Geneva. Cuvântul “elegant” îi reprezintă. Nu prin ceea ce poartă, ci simpla postură îi trădează. Drumul de acolo spre Franța? Ca la noi prin munți. Mult verde și căsuțe.

Pornesc spre nebunia spaniolă. Mă obosesc în orice spațiu public îi găsesc în număr mare.

De ce aici? Pentru că it made sense at some point să zbor din Abu Dhabi, în Geneva, apoi cu escală în Barcelona, spre Reykjavik. Picture that now. Și înapoi, Reikjavik, Bergen, Oslo, Paris, Abu Dhabi. Zici că m-am mutat în avion.

A trecut atât de mult de la primul meu zbor, încât acum când aud de teama asta privesc ciudat situația. Ca și cum, pe bune, e doar un zbor, ca pe bus, doar că nu face hâța-hâța. Însă citind mai devreme articolul unei tipe despre prima oară cu avionul, printre altele, am căzut pe gânduri.

Apropo, credeam că poate mai mult, considerându-i studiile, dar să nu fim răi!

Eram în iunie 2012, din Budapesta aveam conexiune în Paris, spre New York. Eu aia care până atunci ziceam că nu plec din România, m-am apucat sa zbor taman în SUA. N-am știut cu fetele din grup să cerem locuri una lângă cealaltă, așa că ne-au împărțit. Am nimerit lângă un cuplu de bătrânei, e ceva, tot așa am noroc. Nu-mi amintesc ce avion era, unul micuț. Nu aveam eu teamă de rău, de turbulențe, atunci nici nu știam ce sunt. Mi-era teamă că adorm și nu mă trezesc la Paris, să cobor. Cu mână pe inimă vă spun. Și-acum râd de bunica la întrebări de tipul ăsta, dar toți coboară?! Acum, la 4 ani distanță am grijă de zeci de pasageri, la bord, cu colegii mei. Din toate locurile din lume, nici pe băncile facultății, nu m-am văzut aici. Eh, orice e posibil. Acum îmi țin mintea ocupată cu astfel de amintiri, da de iau o pauză de la ele. Ceea ce în turism e o calitate, să vezi 1000 de variante în care ceva se poate întampla/organiza/rezolva, pe plan senimental e cel mai mare defect ever. Nu mi-ai spus nimic dar deja eu am în minte minim 3 replici din partea ta. Nu aveam griji de check in sau că nu o să știe pic de engleză cei din Ungaria. Sau de verificarea de la security. Poate și pentru că am văzut prea multe filme?!

            …

Nu-s prea comunicativă lately, știu.

 

Tags :