Europe
Neverland. Iceland.

Neverland. Iceland.

 

 

În calitate de cabin crew, când un compartiment deasupra capului tău se deschide brusc, la câteva minute după decolare, ai ceva emoții. Câteva ecrane, m-am liniștit. Nu e vina mea că nu avem tipul ăsta de avion. Noroc pe mine, mai tot timpul, nu am pe nimeni lângă mine, deci mă-ntind și tot dorm. De-o vreme nu am mai avut un nod în gât la gândul că plec dintr-un loc, da de unde, să-mi dea lacrimile! Cluj, la mutarea în Abu Dhabi, nu intră în calcul, altfel, doar SUA. Să te îndrăgostești pur și simplu de țara asta, Islanda!

În ultima zi ne-am gândit să le facem pe toate. Golden Circle cu un drum în plus, până la Laguna Glaciară. Matinali iar, la 8 eram deja la Thingvellir. După cum se poate observa, noi și parcul desemnat Patrimoniu Cultural UNESCO.

Devine o aventură și mai interesantă când știi câte puțin despre fenomenele/elementele naturii pe care urmează să le vezi. Iar îmi pare rău că nu am dat la geografie. Gata. Moment scurt. Mă pun pe treabă și iau materia de la capăt. Mă simt prostuță și-l ascult cu interes cum explică de când și cum s-au despărțit plăcile tectonice. Sigur crede că n-am fost tare atentă, zăpăcindu-l cu sutele de fotografii, dar am fost, promit.

Să vedem noi canionul unde se întâlnesc ele, placa Nord Americană cu Euro-Asiatică?! Hmm, ce dor de SUA ne paște acum! Aflu așa cum mișcările tectonice de aici motiveză numărul de cutremure la care se așteaptă localnicii. În una din rupturi, cu apă atât de cristalină, vedem mii de monede, citim apoi ca e o tradiție formată în timp. Clasic, ne punem o dorință. De făceam asta, poate nu-mi pleca mintea-n concediu în ultimele 5 zile și lăsa inima să-și facă de cap. Sau asta am cerut fără să-mi dau seama?!

Încăpățânată că nu mi-e frig, și asta am fost. Dar după 5 minute de țopăit m-am adaptat la condițiile de mediu. Nu știam că avem atât de explorat.

Puteți observa mai sus, cel mai mare lac natural al Islandei, în al cărui mal nordic se află fisura Silfra cum am spus eu, “crăpătura”-n de-aproape, unde poți face scuba diving, by the way. Am zis că pe asta nu o fac veci. Să risc să rămân fără oxigen sub apă? Bine, dacă e să văd corali, poate o să mă răzgândesc.

După priveliștea de sus, ce-ți taie răsuflarea, mai faci 2 ore pe jos, unde descoperi și o cascadă liniștită.

În excursia asta, pe orice colț de stâncă, hop și noi. El primul, apoi eu. Dar cu cât eram mai aproape de margine, cu atât auzeam: “hai … înapoi Andreea că-mi dai emoții”.

Admit it time! It feels good to have someone to worry about you, instead of just you worrying about your camera.

But still, vara în Colorado, ba pe swing, ba cocoțată în turn, am pierdut orice urmă de teamă de înălțime.

Oprirea 2. Geyser.

Hmm, miroase a hamsii, stai, a sulf. Oare pot duce cu mine acasă mirosul? E mai de efect pus pe blog, decât orice imagine! Next thing, oamenii ăștia știu la ce interval țâșnește, sau doar așteaptă, că poate? Când vezi afișul cu 80-100 grade, te panichezi cu apa la 100m deasupra ta.

Ioi. Mă ard.

Cea de-a 3a oprire ne-a fost a doua cascadă, Gulfoss.

Vedem un grup de chinezi toți înveliți în costume impermeabile. Unavoidable question. Oare ne udam? Da. Te plouă rău. Nu ca-n Iguazu, că ești în mijlocul ei și-i inevitabil, dar bate vântul atât, încât formează o frumusețe de ploaie! Te lasă ud leoarcă. La 5 grade. Ce am aflat aici e ca a ajuns faimoasă deoarece localnicii nu au permis distrugerea ei pentru a construi centrale ce urmau să genereze electricitate.

[Turbulențe. Lovely. De ce-mi aleg tot astfel de destinații? Ok. Moving on.]

Repede, dar repede ca e 12 și avem numai 4h 30 până la următorul must see.

Un drum cu un post de radio, hai două, pe alocuri. Muzică pe gustul meu. Ba veche, ba romantică, ori country, apoi câteva mai noicele. Asta, însoțit de sunetul vocii mele:

Iooii!! Cai! Cu plete blonde. Oi. Cum aleargă! Dar ce grase sunt. Ah, au și negre aici. (replica – dar tu unde ai crescut? răspuns – evident, nu la țară) Deci cai. Enorm de mulți. După umila mea părere, mai mulți decât locuitori. Dar se pare că nu. Să-i vezi cum stau mândri, nemișcați mai toată ziua, cu un așa background mă simt într-un continuu basm.

Cum spuneam, ne grăbim, dar parc-am citit de locul ăsta, oprim 10 minute numai.

O mireasă am și zărit aici. Cu altă ocazie aș urca stânca să văd lumea de mai sus de cascadă.

Ce nu v-am spus, cum opream, cum stătea ploaia, altfel tot cu norul lipit de noi.

După încă două ore începem să vedem mașini parcate, cumva departe de plajă, GPS’ul se spune că suntem aproape de Black Sand Beach. Urma să oprim la întoarcere, dar de ce nu? Și-aici, țop-țop, în vârf de stâncă. Dar nu mă sperie un val ce mă stropește puțintel?!

La câteva minute era Vik. Și ce ne gândim noi? Să încercăm apa, că e frumos să am cizme bărcuțe. Îmi trebuia să prind un val, na, că m-a prins el bine.

Termin cu istorisirea și vă las să admirați! Nu știu ce am adorat mai mult, desenul norilor, valurile sau mirosul apei?

Ora 4. 2h și laguna e a noastră! Citim că se închide, nu știu ce, eventual turul cu barca nu mai are loc după 7?! Drumul fantastic și permite orice viteză! Dar așa ajungem cu emoții la o benzinărie. Mijlocul pustiului. Poți merge cu orele și nimic omule! Doar cai, oi, capre, vaci și peisaje incredibile.

Marele alb! Cel mai adânc lac glaciar din Islanda! Cât cuprinzi cu ochii doar iceberg albăstrel vezi!

Bucățele de gheață și gata, oceanul! Cu cerul senin, totul sclipește!

Eu, direct cu gândul la Titanic. Și o idee nebună mă bântuie. Aici aș vrea să fiu cerută. Na că mi-am stricat propria surpriză.

Locație: New York sau un tărâm de gheață.

O nebunie sau ceva spontan.

Vă dați seama glume.

“Vai Andreea, ai stricat surpriza.”

Liniștit, că nu-mi trebuie inel, am. Numai să vrei.

“Bine, bine. Andreea, vrei … să ne oprim la un restaurant să mâncăm și altceva decât american cookies azi?”

He he. Yes, we’re crazy. Atât că nu ne-am oprit, ce să fie deschis la sat, duminica, după 7 seara?

Tot, tot, tot. Tot e de gheață aici. E cel mai frumos loc ce l-am văzut până acum. Liniște și pace. Pustiu. Fiecare se bucură în felul lui, copii imediat adună gheța, adulții, lipiți de aparatele de fotografiat să surprindă asfințitul!

Pare-mi-se mie sau las în urmă safe ground’ul orașelor?

We’ll do this again, another time, another place. Dacă nu mă urăște după cele 700 fotografii și 10 încercări de setări la aparat.

Nu-mi aduc bine aminte contextul, dar, spune el, că oamenii ăștia au lucrat o viață să vadă toate astea. Trist când mă gândesc cum strâng oamenii pentru bătrânețe, norocoși noi, să vedem atât din lume, într-un sfert de veac de viață!

 

1 thought on “Neverland. Iceland.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *