fala português?

Acum un an Alitalia mă ducea spre Rio de Janeiro. Spre favelele colorate, muzica ritmată, caipirinha aromată și portugheza jucăușă! Am lăsat în urmă orașul cu gândul că e unul al extremelor, ori domnește luxul, ori sărăcia.

Sao Paolo nu îmi era în plan și ce surpriză mi-a făcut acum când jobul m-a dus acolo. Am aterizat la apus, după un zbor lung, de 14 ore, de obicei, liniștit, dar acum, cu jocurile olimpice, am avut toți suporterii din Belarus la bord. Și cum toți știm, se bea, se glumește și se face multă gălăgie când vine vorba de populația din zona respectivă. Tare drăguți, ne-au terminat barul, true fact, și încă o sticlă personală până să le-o găsim noi, dar nu au deranjat pe nimeni. Ba în timpul service’ului tot povesteam.

Eu nu înțeleg ceva cu oamenii ăștia, de ce nimeni nu se gândește că sunt din România? Pot să spun că mi-au zis 10 țări până să cedez și să le spun eu.

Și să vă povestesc un mare mister pentru mine! Știu spaniolă, dar portugheză nu, însă îi înțeleg, cu un mic timp de gândire. Dar ei, nu se înțeleg între ei, tare aș vrea să îmi explice cineva de ce!!

Seara m-am bucurat de priveliștea de la balconul din camera hotelului, ce se poate observa mai sus. Vântul adia și el puțin. Îmi place să visez cu ochii deschiși și așa copilă cum sunt, mi-am amintit de videoclipul celor de la One direction, “Perfect“. Alt skyline, aceeași bucurie.

Câțiva din echipaj au mers la cină. Da, e frumos, puțin îmi pare rău că nu m-am alăturat, dar nu îmi era foame, în primul rând, apoi, am vrut momentul ăsta de liniște, eu cu luminițele clădirilor din față și cu aerul de toamnă. Că așa pot să numesc iarna lor, un fel de toamnă în primele ei zile.

De jet lag nu am parte mai niciodată, am adormit la 10pm și m-am trezit la 8am, ora lor. Iar la întoarcere am dormit liniștită la miezul nopții în Abu Dhabi.

Hello, good morning! M-am pregătit frumos și am coborât în lobby. Cer o hartă, câteva direcții spre Ibirapuera Park, Catedrală și cartierul Liberdade, puncte recomandate de colegul meu brazilian din training. Pe zborul de întoarcere am putut observa cu adevărat locuitorii orașului, un avion ocupat pe jumătate de brazilienii pe care-i recunoști de la o poștă, apoi de japonezi. Să văd japonezi vorbind portugheză, nu m-am așteptat. Dar e logic până la urmă, doar a fost aproape de ei, au populat teritoriul, știți și voi, au acolo doar insulele alea și-s atââât de mulți!

Prima clădire din strada principală deja mă întâmpină cu un covor roz de floricele! Nu-mi trebuie mult să zâmbesc, ce buchet?! doar un copac de flori vreau!

Să desenăm puțin clădirile …

Și pornesc, un deja-vu avalanșă de sfaturi îmi vine în minte “ai grijă la geantă, la cameră”, “ai grijă la țânțari”. Oameni buni, nu e urmă de țânțar acolo acum, nu că în Rio în aprilie anul trecut au fost … apoi periculos, nu tare. O singură zonă, în fața catedralei, acolo da, toți oamenii fără casă mișună, să ne imaginăm de 10 ori mai mulți decât cei din Gara de Nord din București?! Nu e un capăt de lume totuși.

Astfel de restaurante sunt foarte des întâlnite, cu produse de patiserie tradiționale, cafea braziliană și sucuri naturale la prețuri mici, mici, mici.

Și nu am mai ajuns aici să iau o prăjitură să văd … chiar e cea mai bună din lume?! Doar o cheamă Maria!

Nu scap de al nostru tricolor! Peste tot găsesc cele 3 culori …

Întreg orașul e foarte curat, iar parcul ăsta e o minune!

Cu toți copacii înfloriți în roz și mai ai și orașul oglindidu-se în lac! Escapada perfectă din deșert!

 Am intrat într-un muzeu afro, dar cum le am eu cu astea, mda … a fost o plimbare drăguță. Cu atât am rămas, ce au ei într-un muzeu, printre altele:

Cu taxi am ajuns în spatele Catedralei, eu cu încă 2 membri din echipaj pe care i-am întâlnit în parc, plimbându-se.

Am spus mai sus, e o imagine demnă de o vedere, dar oamenii nu te fac să zăbovești prea mult. Am mâncat o felie de tort dolce de leche totuși, delicios!!!

La nici 5 minute, începe cartierul Liberdade unde străduță cu străduță e acoperită de șiruri de lămpialb cu roșu, în stil japonez.

O multitudine de magazine cu lucruri japoneze și câteva restaurante cu mâncare specifică am găsit în drumul nostru.

Da, bineînțeles, cu o populație care m-a făcut să mă simt în Japonia pentru câteva zeci de minute! Oricum, până ajung acolo, mai este. Ăștia cel puțin nu m-au speriat, cei din San Francisco nu știu de ce mi-au lăsat o impresie atât de negativă. Sau poate eram eu prea micuță și încă nu înțelegeam bine cum e cu acceptatul și învățatul din fiecare cultură.

Nu am luat autobuz sau metrou să văd dacă și ei se țin de genți ca cei din Rio, dar poate. Am pornit la picior spre Avenida Paulista, unde aveam hotelul.

Am trecut câteva poduri în drumul nostru și mie îmi place ce văd, nu știu vouă?!

Eu cu harta de hârtie, colegul cu harta offline din telefon, l-am lăsat să conducă. De obicei asta fac. Ghici ce! La o stradă distanță de noi, harta l-a zăpăcit, noroc cu hârtiuța mea. Ador tehnologia, dar o hartă de hârtie și buna mea direcție câstigă mereu! Și tot drumul ăsta era o zonă de blocuri, ba mai sarace, ba foarte bogate, cu intrare păzită.

Ca-n Rio, dar mai frumos. Cred că e prea vândut orașul, de asta am rămas cu o părere mai bună de cestălalt. Rio e și mai scump, din orice punct de vedere.

Tot aș sta la un pahar de șampanie pe Pão de Açúcar la asfințit! Și m-aș bucura de plaja din Ipanema pe ritmuri latino!  

Argentina, vreau Argentina acum! Acolo-n sud, la ghețari!

P.S.

Mi-a spus cineva recent: “cu un pașaport ca al vostru aș merge în fiecare zi în alt oraș!” Și mare dreptate are! Loc în avion să ai, atât! Abia îmi aștept vacanța! O listă de activități din wishlist, care stau înghesuite, unele de 4 ani, altele de 2. O să zăpăcesc harta!

English Version

How pretty this is! A little over a year ago, Alitalia took me to Rio de Janeiro, to the colorful favelas, the latino rhythms, tasty caipirinha and playful portuguese! I’ve left that one behind with the thought that is one of extremes, either you’re poor or super rich! Sao Paolo wasn’t in my plans, but there’s a surprise, they gave me the flight to here! We landed at sunset, after 14h, usually, what is a quiet flight, now, with the Olympic Games, it turned into a lobby area for Belarus supporters. Crazy laughs and lots of drinks that is, they finished our bar. I talked a bit to them, nice friendly people!

Something I don’t get, I really don’t look Romanian or what? They told me 10 countries until I gave up and told them where am I from.

One more mystery for me, I know Spanish and I kind of understand them here, I can answer to a few things too. Why they can’t understand each other? These two languages are so similar!

Not jet-lagged, as always, we arrived at the hotel at night and I soon went to sleep. Some of the crew went for diner, but I wasn’t even hungry, so why waste the time? I enjoyed the view from my balcony and the amazing winter weather they’ve got there. It remind me of the video from One direction, “Perfect”.

In the morning I woke up early and went down in the lobby to ask for a map and directions to Ibirapuera Park, Cathedral and Liberdade, a few places my Brazilian batchmate recommended.

On the flight back I could see the truly Brazilian people, half full plane of Brazilians and Japanese speaking Portuguese. It makes sense they moved there long ago, Japan is small after all.

There you have a view of Avenida Paulista!

Here I go, with a deja-vu on my mind, “be careful”, “it’s dangerous”, “take mosquito repellent”. Flash news! It’s winter here and it felt safe. One single area is full of homeless, in front of the Cathedral, but come on, almost every place on the planet has one.

This is how my way to the park looked like!

The city is clean and the park is a wander! The pink flowered trees make for a fairy tale landscape. Even the city is looking in his own mirror there, the lake.

Getaway from the desert, I’ll call it!

 We checked out an Afro museum, but you know me, not much sticks to me.

Me and 2 other crew took a taxi to the Cathedral. It’s a postcard view, not safe at all, but with amazing cakes and street food for sale. I had my dolce de leche one, yammyy!!

In a little over 5 minutes you’re in Liberdade, where all streets have the white and red Japanese traditional lamps. A variety of traditional stuff and a few restaurants can be found as well.

Then people make you feel you’re in Japan, but in a nice way, I don’t know why back in the days the Japanese neighborhood in San Francisco scared the hell out of me. Or maybe I was too young to understand all this accepting and embracing all cultures?!

I didn’t take the bus or metro so I can’t tell you if they were holding strongly to their bags like in Rio, maybe they were. Here’s a view from one of the bridges in town.

We started walking towards Avenida Paulista where our hotel was, me with the paper map and my friend here, with the offline one. Guess what! Next to the hotel his technology went crazy and got us walking in circles around it. Lucky us with mine, we made it!

The area we went through was simple, residential only, with regular or expensive ones with a doorman. Like in Rio, but nicer. I think they oversell that one. Way too expensive. BUT, I’d gladly have a champagne glass on Pão de Açúcar at sunset! And enjoy Ipanema and its latino music one more time!

I want Argentina now, down south, to the glacier parks!

P.S.

Someone just told me: “With a passport like yours I’d be in a new place everyday!” Such a true fact! I just need a seat in a plane. Can’t wait for my holiday! All my pending wishlist ideas will come into place! The map it’s gonna get sooo crazy!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *