Iguazu Falls, “Triplo Fronteiras” of Argentina, Brasil and Paraguay

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/01/rio-2/” url_new_window=”on” button_text=”vezi ce şi cum în Rio/ check out my trip to Rio de Janeiro” use_background_color=”on” background_color=”#db6a32″ background_layout=”dark” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″]

Ante-Scriptum: TE ROG CITEŞTE! – PLEASE READ!

Toate aticolele încep cu versiunea în română, pentru o versiune în engleză te rog să citeşti de pe la jumătatea lui spre final. Fotografiile sunt pe întreg articolul, nu se repetă!

All articles begin with the Romanian version, for English please scroll somewhere in the middle till the end. Also, pictures are unique, not the same in the first and second part. Enjoy!

[/et_pb_cta][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

Nu ştiu cât e ceasul, cert e că tocmai a apus soarele când am aterizat! Am ajuns aici cu o foaie-rezervare de cazare, un geamantan greu şi cu o dorinţa de a vizita o cascadă. Doar pentru că am văzut o fotografie pe pinterest ce m-a impresionat.

Aeroportul e mai micuţ decât cel din Cluj. Ies în faţă unde deja aşteaptă autobuzul, $3 călătoria. Sigur că nu ştiu unde trebuie să ajung, dar îi arăt şoferului adresa:

onde esta?

No lo se, acho que a 5a parada

Obrigada!

Şi cobor. Deci sunt la intersecţia bună, în ce parte o iau acum, ăsta-i baiu! Dreapta?! Şi tot în faţă. Cine ştie dealul de la Vikingi din Hasdeu, spre căminul 1 şi tot în sus spre Observator îşi poate imagina la ce deal ajung. Mai pustiu nici că putea să fie pe stradă, apoi şi întuneric. Dar atât e de plăcut aerul umed şi cald, că nu mă pot îngrijora, îmi aminteşte de Florida! Cobor vreo 10 numere de case până dau de o cofetărie deschisă, intru, întreb iar şi culmea, mă îndrumă exact de unde am venit, puţin mai sus chiar. Deci la capitolul orientare în spaţiu de pe nişte indicaţii stau foarte prost! Cert e că mi-am făcut ora de efort de aerobic acum! Trebuia să ajung la 270 şi eram în faţa unui bloc cu numărul 269, puţin mai sus e prea pustiu, deci nu are cum să fie! O doamnă cu o fetiţă mică ies chiar atunci să ducă gunoiul, profit de ocazie şi întreb. Eu în spaniolă, răspunsul vine în portugheză, dar mi se pare uşor de înţeles, nu?

Posso cheamar para preguntar! Voce sabe el numero?

Si, 0 obrigada!!

Şi uite aşa vine afară tipul, chiar peste drum! Îmi face un tur al casei. Încă de la intrare nu-ţi vine să crezi cât de ieftin e pentru cum arată! Un decor foarte relaxant! Gradină, băncuţe, trunchi de copac pe post de scaun, dar vă las pe voi să vă convingeţi: Bambu guest house. Au o pisicuţă ce m-a cucerit, m-am îndrăgostit, îmi părea rău că trebuia să merg să văd cascada şi să nu stau cu ea. În timp ce ne jucam amândouă la piscină ajung acasă şi două fete, două surori din Canada, am schimbat câteva vorbe şi ne-am pus la somn.

Dimineaţa următoare uitasem complet că am şi mic dejun inclus, deci rămân foarte surprinsă când văd cât de yamyy arată.

Împart masa cu încă cineva care, la fel ca mine era pregătit pentru o zi de explorare. Dar pe partea din Argentina, în timp ce eu hotărâsem să merg pe cea din Brazilia. Deci e nevoie de două zile, sau de un taxi/maşină personală, sau de program de vară acolo. Transportul şi turul pe care îl primeşti ca “ofertă” în locul unde stai e cea mai proastă afacere, în general, dar aici aş putea spune că are chiar un preţ dublu. Aşa că am mers în staţia de bus, la 5 minute distanţă şi îl aşteptam pe cel care ne ducea puţin mai departe de graniţă, tot cu $3. În staţie întâlnim un cuplu din Argentina, la vreo 50 de ani, mergeau tot în partea Argentinei.

Mă las convinsă şi îi însoţesc, şi ui aşa vizita mea singură s-a transformat într-o activitate de grup de 4 persoane. La graniţă am coborât toţi şi ne-au verificat actele. Încă o ştampilă în paşaport! Ieeii. Dacă nu o punea pe pagina din faţa celei cu viză de SUA era mirific, poate nu-mi dădea acum emoţii la următoarea vizită. Ultima oprire a busului era la câteva minute de Iguazu National Park, dar acum trebuia să luăm un taxi, $20/persoană, 4 în maşină.

La intrare e o coadă uriaşă, mare îmbulzeală, ca la români. Şi mai e şi un mare bai. Preţul de intrare e în funcţie de moneda în care plăteşti şi în funcţie de naţionalitatea ta. Sunt în Argentina, deci cetăţenii ţării au cel mai mic preţ, apoi cei din Mercosur( un fel de Uniune Europeană, formată din Argentina, Venezuela, Uruguay, Paraguay), şi o diferenţă mai face şi preţul în ARS (pesos), în BRL (reali brazilieni). De ce e aşa? Nu ştiam că în Argentina e lege să nu se importe nimic, de exemplu una din fetele pe care le-am cunoscut în Rio şi-a luat Nutella pentru că la ei nu este. Aaa..se poate mai rău decât în România? Good to know. Au şi părţi bune, ţin la valorile lor, de asta au preţuri adaptabile după naţionalitate. Nu mai ştiu cum era şi cu taxele, ştiu că e un mall mare lângă parc şi toată lumea mergea acolo că sunt tax free şi aparent foarte ieftine.

Şi nu am precizat că nu se poate plăti cu cardul, acum serios, patrimoniu UNESCO şi trebuie să le plătesc cash? O cascadă la graniţa a trei tări?! Fie. Scot bani, bineînteles, cu comision. Îi schimb, la un curs mult prea rau şi în final plătesc cei 260 BRL, adică 630 ARS, deci 260 RON. Am verificat acum oare de ce am fost prost informată, pai pe minunatul lor site: Iguazu Argentina, preţul e în BRL. Nu îţi spune nimeni că ajungi acolo şi dai de vreo 10 oameni care fac bani din lipsa de corectitudine a informaţiilor online.

Intrăm. Toata lumea sare pe tine cu câte o ofertă de tur cu ghid. Really?! Dar eu nu ştiu să merg pe cărare? Nu spun că nu sunt bune uneori, dar când şi au ce să-ti povestească.

Pornim pe alee. E atâât de verde, dar dacă nu ne gândim la animăluţele care rod tot ce prind, nu e nimic deosebit. Şi gândul ăsta tocmai mi-a amintit de crocodilii din Everglades!

Ajungem la o nouă coadă. Multă răbdare îţi mai trebuie ca să ajungi să te bucuri de locul ăsta! Aşteptăm acum să luăm un tren pâna mai sus. De cum coborâm deja ne întâmpină fluturii. Multi şi tare coloraţi! După care urmează o baie bine meritată! Dar las pozele să vă lămurească mai bine.

Familia asta chiar a avut grijă de mine, ca de copilul lor, mi-a plăcut. Şi încă ceva ce mi-a plăcut! Au fost tare încântaţi de spaniola mea, toţi spuneau că parcă sunt de acolo, nici nu-i mare mirarea, că doar telenovele din Argentina şi Mexic am văzut. Dar apoi, ceva nu bate, în Spania mi-au spus că am accentul lor. Concluzia?! Adaptez anumite timpuri verbale şi felul în care pronunţ câteva cuvinte, în mare, cam asta e diferenţa.

Ajung acasă obosită şi bronzată, după întreaga zi, pregătită de joaca cu pisicuţa. Dar aveam un grup nou. Vreo 10 studenţi, nemţi şi brazilieni, din câte auzisem. Cei din Germania erau un semestru la studii. Trebuia să fie un blond cu ochi albaştri printre ei. Deci tipul ăsta vorbea atât de bine portugheză, dar puteam să jur că-i neamţ. Şi dreptate aveam. I-am urmarit de departe, de afară de la piscina unde mă jucam cu micuţa. Baiul era că băiatul era singur într-un grup de fete. Într-un final merg ele la somn şi rămânem singuri. A urmat un schimb timid de replici dar nu a dus niciunde. Un neamţ la studii în America de Sud, pe când eu stau în România şi vreau să mă mut în SUA sau să călătoresc prin lume? Nu are rost să-mi bat capul. Şi no one night stand acum. Mergem la somn şi dimineaţa următoare mă găseşte înapoi în Rio.

English Version

I don’t know what time is it, the thing I know is the sun went down as soon as I landed. I got there, half way across the world, with a paper full of hostel instructions, a heavy luggage and the wish to see the waterfall that serves as border for 3 countries, Brasil, Argentina and Paraguay. And this only because of a picture I saw on pinterest and wowed me. The airport is smaller that the one in Cluj. I walk up front to catch the only bus there, $3 a trip. I show the address to the driver:

onde esta?

No lo se, acho que a 5a parada

Obrigada!

So my stop was the 5th one, but other than that, no idea where to. It didn’t matter, that breathtaking hot air, the calming warm wind, the palm trees, the reddish sky at sunset, all made it perfect just the way it was. What if I walked up and down a hill 4 times for about one hour? I was enjoying the closest thing I got to my Panama City Beach weather and looks. I asked for directions because it was really dark, almost no lights on the streets, at a pastries shop they pointed me to the right street, but not the right side. So as soon as I saw someone, a lady with a toddler was taking out the trash, I rushed to ask her how do I get to the hostel. Well, let me tell it was right across the street, but she called for me, she waited till the man from the reception came out and everything was fine. So much for dangerous and bad people, huh?!

He offers a house tour first! OMG! This place is just perfect! Just what I needed for a 1st of May.

The garden, the benches, the tree trunk chairs, what am I doing, I’ll let you see: Bambu guest house. They have a cat I fell in love with! I was this close to stay home and play all day, instead of seeing the waterfall that borders 3 South American countries. While we were playing by the pool, 2 Canadian sisters got there and told me all about their day on the Argentinian side.

Next morning I completely forgot I had breakfast included, amazed again by how good it was. I met another man who was staying there, ready to go on the Argentinian side, everyone was saying is the best one and the biggest one. Well, I planned to see the Brazilian one, but while waiting in the bus stop I changed my mind and went with him. And the old Argentinian couple we met there. Why the bus? It’s way better, it was $3 only! In every place they offer you full tour but usually at a double cost than the single bus ride would be. 

So now my trip alone turned into a group tour. At the border we got off and went through passport control. If she wouldn’t have stamped the other side of my US visa I would have been much happier. Hope I won’t have problems, now, when I’ll visit again. The bus took us near the Iguazu National Park, but we had to take a taxi from there, with $20 per person, 4 people in the car.

At the entrance there’s a huge line, big lost crowd, reality check, am I back home and I was unconscious the whole time?! And now I find out the price depends on your nationality, for the Argentinian is the cheapest, then Mercosur citizens(some kind of European Union in South America, made out of Argentina, Venezuela, Uruguay, Paraguay), then others. Plus, it’s cheaper in ARS-pesos, than in BRL-Brazilian Reals. Why? In Argentina they have a law that prohibits import of goods, they can find only local products on the market. For example, one of the friends I made in Rio bought Nutella because of it. Good to know. The bright side? They have traditional and national values. Here you may also find a tax free mall for Argentinian people. For the rest of us, I think stuff are a bit cheaper, but not that much.

Did I mention you cannot pay by credit card, seriously now, UNESCO heritage and I must bring cash? Whatever. I use the ATM, where you loose money for the exchange. I payed the 260 BRL/ 630 ARS/ 260 RON. I checked now why I went without knowing all this, well, on their website, Iguazu Argentina, the price is in BRL. Not the same story when you arrive at the scene, people have to make money, right?!

And now you get in. As soon as you do that, lots of people jump you for too many tours activities. Sometime those help, but now? What can they do more than just walk in front of me? So we keep walking on the alley, it’s so green and nice, as long as you ignore the animals you might actually have a great time while getting burned by the sun! This thought just reminded me of the alligators in the Everglades! Damn, we have to wait in line, again. In order to really enjoy the place you have to get way too mad for a couple of hours first. We have to take a train to get a little further.

We get off in the land of butterflies! So colorful and big. Feels magical!

Afterwards, a cold shower is waiting for you, as soon as you start approaching the waterfall, then, later, if you decide to take a boat “behind” it. But I’ll stop talking and let you enjoy it here.

They really took care of me, as I was their kid. I liked that. If felt safer than it usually is for me. Something else I liked, was what they said about my Spanish. They said I sound like them, well, not a big surprise, considering I learned it from the Mexican and Argentinian telenovelas. But then, in Madrid, they said I have their accent, so it’s confusing. I think I just adapt the tenses and some expressions and that’s it.

I get home, tan and tired but excited to play with the sweet cat and relax. But we had a new group, about 10 German and Brazilian students, mostly girls. It had to be a blond guy there, with blue eyes, of course! Being in the same room, I eavesdrop on their conversation, I could swear he’s from Brasil by the way he talks, but by the looks, he’s 100% German. And so he was. He was at the pool for a night swim and as soon as the girls leave us alone I go and approach him. And that’s not in my character to do. Funny first talk. But we left it to that, he lives half way across the planet, that was a bit too much on my plate for that moment. And I was in the mood to play with the cat not let someone play with my mind.

We both went to sleep and in the next morning there I was, back in Rio.

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]