Rio 2

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

Bun mesaj, nu?

[/et_pb_text][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” url_new_window=”on” use_background_color=”on” background_color=”#dd6b33″ background_layout=”dark” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″ button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/01/favela-a-way-of-life/” button_text=”go back to the FAVELA TOUR !”]

Ante-Scriptum: TE ROG CITEŞTE! – PLEASE READ!

Toate aticolele încep cu versiunea în română, pentru o versiune în engleză te rog să citeşti de pe la jumătatea lui spre final. Fotografiile sunt pe întreg articolul, nu se repetă!

All articles begin with the Romanian version, for English please scroll somewhere in the middle till the end. Also, pictures are unique, not the same in the first and second part. Enjoy!

[/et_pb_cta][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

Ziua 2.

Sună alarma, o opresc prin vis. Mă ridic, merg până la baie, la fereastra prin care pot să văd cerul. Am vrut să merg la plajă azi, dar aud picurii mari de ploaie cum se lovesc de frunzele înalţilor şi deşilor copaci din faţa camerei. Zăresc şi câţiva nori pe cer, asta este, schimbăm planul, ce-mi trebuie mie bronz din aprilie?!

Cobor la micul dejun dacă tot sunt trează. Cutiuţele cu dulceaţă, cu cremă de brânză, cu unt, cerealele, laptele, sucurile naturale şi o cafea foarte bună de Brazilia sunt deja clasice la hostel. Ce aveau extra era un cozonac aş spune eu, ce la prima vedere pare prea însiropat, dar nu e, nici nu ştiu cu ce să-l compar, dar bun a fost) se poate observa mai jos, cu toate că nu-i cea mai reuşită fotografie, dar e singura). Serveau şi felii de pepene roşu, precum şi suc din el.

Una din fetele din cameră era în vacanţa de după un Erasmus lung în Brazilia; e din Norvegia, blonduţă, cu ochi albaştri, dar atât de bronzată, că pare de-a lor. Mă vede că mă pregătesc de plimbare cu tot cu vremea tropicală de afară şi mă întreabă unde merg. Pai la grădina botanică, pe lângă lagună, la un parc, cam tot ce e în zonă. Mi se alătură.

Întrebăm la recepţie cum ajungem acolo şi ni se spune numărul busului. Aşteptarea e ciudată, o întreagă aventură. O mulţime de oameni în staţie. Unele autobuze opresc, altele nu. Pare-se că trebuie să le faci semn. Doar imaginaţi-vă câte 10 pe minut. Aveau şi banda lor, peste tot. Reuşim să-l oprim pe al nostru, $2, călătoria! Urci, plăteşti sau scanezi cardul de călătorie, o bară de protecţie îţi permite intrarea(sistem securizat, ştiţi voi), apoi trebuie să te aşezi. Dacă ai ratat scaunul şi şoferul a pornit … well, probabil eşti pe jos pe undeva. Conduc foarte bine, dar şi foarte repede.

Încă ceva ce observi imediat! Fiecare îşi ţine geanta sau ghiozdanul în faţă, pentru a nu tenta pe nimeni. Facem şi noi ca ei, să nu atragem atenţia.

Coborâm lângă grădina botanică, picura încet, dar suficient încât pe piatra cubică de acolo să alunec de toată frumuseţea cu platformele mele. Rezist eroic. E plin de turişti. Şi e atât de verde.

Maimuţele mi-au fost tare dragi.

Într-o plimbare scurtă ajungi în parcul Lage, din care, în depărtare zăreşti marele simbol al oraşului, statuia.

De aici ajungi pe malul lagunei, unde merită o plimbare liniştită, un tur cu bicicleta, o alergare uşoară, fiecare ce preferă. Vrem să ne întoarcem dar oamenii ăştia nu prea reuşeau să ne spună corect numerele, iar până nu le scrie cineva pe foaie nu ne lămurim. Nu am mai niciodată o hartă, mă bazez pe oamenii ce-i întâlnesc.

Văzusem de acasă pe google map un cartier rezidenţial bogat cu un mall gigant, pe Avenida das Americas. M-am odihnit puţin după drumul de dimineaţă, întreb de bus şi până acolo, cam o oră urma să dureze, îl rog pe şofer să îmi spună unde să cobor, că urma să se întunece şi sigur nu mai vedeam ce şi cum. Mă aşez mai aproape de el, cât să mă vadă în oglindă, că totuşi, într-o oră … eu aş uita. Dar nu, m-a lăsat exact în faţa mallului. Pe fereastră am urmărit cel mai frumos apus de la marginea oceanului, ruta e practic pe mal, probabil ca şi cel din California, dar mult mai frumos. Cerul rozuliu şi muntele lăsat în urmă, învăluit în ceaţa specifică din Rio mă fac să zâmbesc şi să-l numesc un loc romantic. Vă imaginaţi ce privelişte au oamenii din cartierul ăsta? Noapte de noapte. Apusul de vis şi valurile ce se lovesc de mal pe faleză, apoi parcarea şi străduţa spre blocul lor. Gata, nu vă mai fac sange rau!

Prima dată în viaţă când mă simt prost îmbrăcată pentru un magazin. Overdressed would still be under-dressed there, aş spune în engleză. Sandale, pantaloni scurţi, maieu, haine de vară pentru cumpărături într-o zonă de lux, la 10° temperatură interioară, bravo Andreea! Era singurul loc cu magazinul meu preferat, deci a meritat sacrificiul. Bine, când le-am întrebat pe vâzătoarele din altul despre staţia de autobuz au zis că mai bine iau taxi, că e departe! No dă-i pace, pe sensul ăsta m-a lasat în faţa mallului, cât poate să fie de mers? Guess what. Am trecut strada şi am făcut 10 paşi. Da, era întuneric, dar mai erau oameni modeşti în staţie. Ce înseamnă să te naşti sau să te înveţi în puf …

Ziua 3.

Dimineaţa următoare aveam colege noi de cameră. Două fete din Argentina cu enorm de multe bagaje, foarte vorbăreţe. Accentul ăla îmi place, până la urmă e spaniola cu care am crescut în telenovele. Le spun planul meu, să merg la Pão de Açúcar pentru că iar aveam nori pe cer. Până luăm micul dejun soarele îşi impune prezenţa şi încercăm totuşi plaja. Dar pentru puţin timp. În Copacabana eram destul de aproape de munte. Mergeam până în capătul străzii, cu direcţie opusă faţă de Ipanema, trecem pe sub un tunel lung, ajungem în zona universitară, iar prima la dreapta era zona turistică a “muntelui de zahăr”.

O zi normală în drum spre plajă:

Mai sus m-am oprit într-o uşă ca de obicei! Asta e de la universitate. Apoi, mai jos, e Academia lor Navală.

Urcăm cu telecabina de două ori, priveliştea e fantastică şi sus, ce să mai spun! Locul meu preferat din Rio! Aş putea să urmăresc artificii de acolo, apoi să zbor cu elicopterul de pe helipodul prezent.

Observăm şi o micuţă plaja. Toată lumea e cu selfie stick, chestia aia e obositoare deja.

După toate apartamentele, casele scumpe, yachturile, bărcile,  se pot observa în depărtare şi favelele:

Asta mică-şi are veacul doar aici în vârf de munte! Aşa-i că-i scumpă?

Am chinuit fetele rău de tot. Au obosit, ne-am oprit la mini-mallul de lângă noi unde fiecare a mâncat ce i-a poftit inima. Food courtul e identic oriunde am fost în lume, so far. Preţuri cam ridicate. Dar despre asta am mai vorbit, în Brazilia parcă nu există clasă de mijloc, doar săraci şi bogaţi.

Ziua 4.

Tot cu ele am mers şi la plajă ziua următoare. Am stat până ne-am topit la soare. Am negociat rochiţe şi prosoape de plajă mai ceva ca la piaţă. E mare zumzet aici. Gălăgie, râsete, muzică, vânzători ambulanţi cu băuturi reci sau plăcinte, apoi cei cu costume de baie şi diverse obiecte. Tot ce găsesti pe o plajă în România. În Italia era linişită, în SUA, sunt locuri şi locuri. Nu ştiu Grecia, Spania, Croaţia cum sunt? Că-s tare vizitate de noi.

La apus, singură am vrut să merg la Statuia lui Iisus Hristos. (Pentru preţuri şi alte detalii urmăriţi linkurile ataşate!)

Statuia este amplasată la o înălţime de 710 metri şi a fost inaugurată în 1931. Mai puţin ştiut este faptul că un sculptor român a realizat capul statuii. Este vorba despre Gheorghe Leonida, un sculptor român care a lucrat la Paris.

Acolo prind ultimul tren spre vârful muntelui. La fix! Ironia face să nimeresc doi români lângă mine, tată şi fiu, din Bucureşti. Se miră că sunt singură, ne pozăm, apoi vacanţă plăcută şi drum bun.

Admir în linişte apusul, spun linişte, pentru că în spatele statuiei nu stă nimeni, toţi se fotografiază intens în faţă. Şi e un loc superb pentru un apus calm şi rozuliu. De luminiţe nu mai vorbesc. Altfel. Ai spune că nişte zgârienori sunt zgârienori şi punct, dar ce-i face diferiţi e poziţia geografică, fie câmpie, fie munte, ori depresiune, ori deşert. Ceaţa, ploaia, zăpada, tot influenţează căldura sau sobrietatea ce ţi-o oferă.

Ziua 5.

Dimineaţa am petrecut-o sigură. Cu un bus am ajuns în zona Selaron, acolo la celebrele scări. Puţin exerciţiu fizic, puţină culoare, citate funny, turişti fericiţi.

Era un mare grup ce m-a rugat să le fac o poză, e mai reuşită aşa, decât cu scările goale.

Te simţi în siguranţă, poate pentru că e zonă turistică?! Dar oricum, în Vidigal mi-a fost bine zilele următoare, nu “m-a păpat lupul”, so chill şi bucuraţi-vă de Rio în întregime!

Apoi mi-am luat o bucată de faianţă cu poza mea pe ea, mi s-a părut cea mai tare idee de amintire. Te duci acasă şi îţi pui una mai specială … bine, aş putea să exagerez, să vreau un întreg perete cu imagini de peste tot de unde-am fost şi mai ajung.

În plimbare am întrebat stânga, dreapta pe unde spre Copacabana, sigur, ignorând toate răspunsurile “numărul 1234”. Şi aşa ajung să văd parcul Flamengo, plaja Botofago, zona comercială din partea opusă lor şi în final am cedat, am luat busul, ca să văd că urma un tunel şi direct drumul de ziua trecută de la Pao de Acucar, deci aşa cum îl desenezi pe hartă, aşa e.

Zona centrală în contrast cu drumul de la aeroport:

În cameră, fetele erau fresh după nu mai ştiu ce tur, aşa că mi s-au alăturat pe mai departe. Am parcurs plaja din Copacabana până-n Ipanema, aş spune că Ipanema e pentru tineret, grafitti, droguri, băutură, gălăgie, jocuri pe plajă … Copacabana a fost liniştită.

Că tot era ultima zi pentru noi, am trecut pe strada cu magazine să vedem ce şi cum. Supermarketurile sunt într-un imens contrast cu ceea ce se spune despre Rio, că e periculos şi e multă hoţie. Păi dacă ei îşi permit să nu folosească un perete exterior, deci fiecare e liber să o ia încotro apucă, eu nu tare cred că vin mulţi să fure. Dar poate mă-nşel şi ferestrele sparte erau o pagubă mai mare.

Am mers la cină împreună cu încă o fată din cameră, din Uruguay, pasionată de călătorie la fel de mult ca mine, dar care a fost ocupată zilnic cu câte un tur organizat anterior, deci nu a putut să vină cu noi. E si asta o metodă de travel. Ea şi lucrează la o agenţie, mult mai uşor să chiar găsească ce-i frumos şi avantajos. Toate 4 am ieşit la cină, la o terasă pe faleză. Într-o zi, cine ştie unde mă mai văd cu ele.

Călătoria asta m-a învăţat că ne seamănă enorm argentinienii la fire, la obiceiuri, la temeri politice şi corupţie, “pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”.

Îmi lipsesc fetele uneori. Mă amuz când mă gândesc că acum e vară la ele, pe când eu îmi afund cizmele în nămeţi şi când eu îmi fluturam rochiţele în bataia soarelui, ele făceau bulgări de zăpadă.

Poate-s doar eu, dar călătoritul ăsta extins te face să vezi Pământul ca pe un loc mic, mic de tot şi-ţi vine să-l iei la pas dintr-un Pol în celălalt.

English Version

Day 2.

My alarm starts ringing, I stop it but I’m still dreaming. I get up and go to the bathroom window to check the sky. I wanted to go to the beach, but I could hear the huge rain drops falling on the leaves of the tall trees outside. I see some clouds on the sky, so there’s my change of plans, why would I need an April tan? I go downstairs for breakfast. Jam cans, cream cheese, butter, cereal, milk, natural juices and an amazing Brazilian coffee were on the table. What they had special was a sponge cake, I thought, with too much syrup, but no, it was just about right! We could serve watermelon and watermelon juice, too.

One of the girls in the room, she was with some kind of Erasmus in Brasil, she’s from Norway, a blonde, with blue eyes, but so tan, you’d take her as one of them. She sees me getting ready to go, despite of the tropical rain and asks where to. To the Botanical Garden, next to the Lagoon, the Parc Lage and all the area. She joins me. We ask at the reception for the bus number.

Waiting felt weird. The complete adventure! A big crowd waiting in the bus station, some buses stop, some don’t. The best way to hop on one is to see the number from far and wave for it in the street. You might spend a long time there if not. Ten per minute pass anyway, on their own line. We stop one and get in, pay $2 for the trip, pass through the security bar and urgently sit down. If you’re still standing and the bus is on the move, be careful, in the very next second you might be on the floor. They drive in an excellent way , but very fast too. What you’ll see really soon is everyone holding their bags in front, avoiding the possibility of theft. We do the same, don’t want to capture attention on us!

We get off next to the Botanical Garden, it’s still raining slowly, but not that much, I was still able to walk with my heels on the cubical stone of the street. It’s packed with tourists. And so green! I fell for the monkeys there.

Then in a short walk you are in Lage Parc, where you can see Rio’s symbol high up on the mountain, the Statue of Christ. From here now you can walk around the Lagoon. Going back was the hard part, we kept asking for a bus number, a specific direction to Copacabana. We managed to get one after quite some time, when someone wrote us the number, so a GPS sometimes might help. I don’t carry a map, most of the times, so it’s just asking and asking again.

I saw back home on google map a residential neighborhood with a gigantic mall, on Avenida das Americas. I had a couple of minutes of rest, I asked for the bus this time, how long it takes to get there and later I asked the driver to inform me when is my stop, then I found a seat close to him. I was afraid that in one hour he’ll forget, but he didn’t, he stopped in front of the mall. On the window I saw the most amazing sunset ever, a mix of dark pink and cooper. This road is going around the beach and the rocks in the ocean, something similar to the Californian Ocean Drive. All this, plus the fog and the tiny mountain makes it so romantic. Next to the road there’s the parking lot for the luxury apartment building.. you get the picture!

Now you know that moment when overdressed is still under-dressed? That’s how I’d describe it. And I was under-dressed to begin with. For my favorite store, worth it all. Later I asked some ladies who were working in a very expensive store for directions and they said I must grab a taxi because it’s very far. Really? To get right across the street! Must be something to be that spoiled, or rich or ignorant?!

Day 3.

Next morning I had new roommates, two Argentinian girls with so much luggage and so noisy. I loved their accent, it’s my favorite one after all, the one I learned my Spanish in. I read them into my plan, the walk to Pão de Açúcar, because of the cloudy weather again. While we have breakfast the sun makes his way through the clouds so we head to the beach first. Copacabana is fairly close to the tiny mountain so we walk opposite way from Ipanema, we pass through a long tunnel, walk the university area, first right was the “sugarloaf mountain”.

We go up with the tram, that view is something, I can vote it as my favorite spot in Rio, New Year’s Eve fireworks and a party up here, all worth it! You can go for a helicopter ride too, the helipad is really nice. From up there we can see a small beach, boats in the port, favelas and expensive houses.

Everyone has a selfie stick, that’s so annoying already, how can you like a picture with a stick in it?!

I really made them walk a lot. We were so tired, so we stopped for diner at the mall close to us. Food court looks the same anywhere I’ve been, prices a bit spicy but I had the best pizza in Rio. Prices we discussed some other time too, the no middle class talk?

Day 4.

The three of us went to the beach the other day. We melted there. Negotiated dressed and beach towels from the vendors walking around with those, then street food, empanadas, cold drinks. Everything you find on a Romanian Beach, you find it here too. The beach in Italy was peaceful, the ones in Florida much better, don’t know about Greece, Croatia, Spain?

At sunset I went alone to Corcovado, The Statue of Christ. Just took a bus and then the last tram at dawn up there. Irony came into place and I met two Romanians, father and son, next to me. They were surprised I went alone, we took pictures and went our separate ways, not to much to chat about.

I admire alone the sun going down from the backside of the statue, it was too crowded in the front. Did you know the head of the statue was made by a Romanian sculptor, Gheorghe Leonida? 

In the big cities you’d say it’s a bunch of skyscrapers and that’s it, but the way everything is located, in between the tiny mountains, here, or in the desert, on a plain field, then the way rain, fog, snow, it all gives the unique attribute to each and single one. And city lights at night? Well, I’ll let you see for yourselves!

Day 5.

I spent the morning alone. I took a bus to Selaron, to the famous stairs. It felt safe there, maybe because I knew it’s a touristic area and things are better around those. But hey, the next day in Vidigal favela I was safe too, made friends and had an amazing view and time!

So in this 5th morning I had a stroll, a little color, funny quotes, happy tourists! There was a group of 20 students who asked me for a picture, this one is so much better that a panorama only one.

Then you can take one and print it on a piece of faience, that looks like the coolest memory, what if I do that from all the places I’ve been and I’ll go? That would be some wall!

I walk guided by the word spoken, well not the “take bus 1245”, the “walk straight, then left” one. I saw the Flamengo parc, Botofago Beach, then I surrendered and took a bus, though a tunnel back home.

The girls were rested and ready to go so we went from Copacabana to Ipanema. I’d say Ipanema is for the young and restless, full or drugs, graffiti, booze, noisy, beach games. Copacabana was quiet. Being our last day we walked the beach boutiques boulevard.

There we saw something that confused me, the markets have no windows, doors at the check-out place … and then they say people steal easily, still, they trust it with the openness. Maybe the expenses with the broken windows were higher than the stuff stolen like this? What do you think?

We had another girl in the room, from Uruguay, a travel addict, like myself, she works at a touristic agency so she booked so many tours that she only got now to spend some time with us. We went out for diner on the beach. Nice restaurant, nothing fancy. It was windy and it rained, but we didn’t care.

This trip thought me how alike we are with the Argentinian people, habits wise, political thinking and corruption wise. I miss the girls sometimes. Then I find it funny thinking it’s summer back there while I’m facing heavy snow and same, months ago, when they were jealous on my cute summer dresses while they were skiing.

Maybe it’s just me, but all this traveling without borders, made me see the Earth as some tiny place that I want to walk from one end to the other in no time!

[/et_pb_text][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” url_new_window=”on” use_background_color=”off” background_color=”#7EBEC5″ background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″ button_url=”http://andreeaguta.ro/2015/10/rio-ultima-noapte/” button_text=”ultima noapte în Rio – last night in Rio “]

[facebook]

[/et_pb_cta][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *