Cluj-Napoca
Toamna lui ’15 în Cluj-Napoca, România

Toamna lui ’15 în Cluj-Napoca, România

De o săptămână încerc să mai scriu, să mă gândesc la un loc în care am fost şi să povestesc cu drag şi dor cât de frumos e. Dar nu reuşesc. Am avut momentele mele în care puteai zice că-s dependentă de facebook, dar acum, recunosc eu acest lucru. Dar cu un singur scop, să văd ce se întâmpă cu cei care se luptă şi acum pentru viaţa lor. Nu am citit atâtea articole de ştiri în viaţa mea. Era bine pe norişorul meu roz. Acum stau în pat şi plâng, ascultându-le piesele. Nu am fost fan, nici nu am auzit de ei până acum şi uite cum am pe repeat “Back to life“.

În general nu-mi pasă că altuia îi e mai rău, eu contez. De ce să ne ascundem după deget? Tu esti primul, tu cu viaţa ta, apoi restul. De multe ori vezi cât de săraci sunt unii sau cât le e de greu cu vreo boală, da măi, dar trăiesc! Cum o faci, tu alegi.

Dar ei? Nu au ales să piardă tot într-o clipă. Sunt ortodoxă, după familie. Micuţă fiind, mergeam la biserică. Acum, îi spun bunicii să se roage şi pentru mine, mă mai auzi spunând un “Doamne fereşte”, un “Doamne ajută” şi cam atât. Cred în ce trăim aici, pe pământ şi punct. Deci ţin de ziua de azi, de mâine, de câte oi avea.

Ei nu mai au. Nu mă gândesc că puteam să fiu eu acolo. Nu-s genul meu de evenimente. Recunosc, poate-s aşa şi pentru că am prieteni ce ascultă rock şi ştiu ce oameni sunt, cât de calzi, implicaţi şi plini de viaţă îi ştiu. Artişti de tot felul. Probabil ca cei ce şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din Colectiv în 30 Octombrie 2015.

Nu-s revoluţionară, nu o să mă vedeti în stradă, mă văd un om prea mic, într-o lume aşa de mare. Schimbarea am ales să o fac de mult în mine, schimbarea începe cu noi, cu fiecare. De când am dat cu nasul de naţiuni puternice, dar şi de altele mai ruginite decât noi, mi-a căzut vălul copilăriei şi am văzut ce pot alţii şi cât tăcem şi suportăm noi.

Poate, ca mulţi, vreau şi eu să merg mai departe, să râd fără un colţ de zâmbet trist, să nu mai izbucnesc în plâns citind câteva vorbe ale unui prieten a cuiva decedat. Ştiu că o să o fac, dar nu azi.

În câteva zile pornesc într-o nouă aventură. Ar trebui să fiu emoţionată, agitată, nerăbdătoare, dar sunt atât de nepăsătoare. Vreau doar un loc rece în care să hoinăresc pierdută pe străzi necunoscute cu aparatul foto în mână.

Aşa am făcut azi acasă, la Cluj.

[facebook]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *