a sip of Morocco

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

Recunosc, biletul ăsta a fost ales la întâmplare. Ştiam că o să fiu în Spania în săptămâna respectivă şi mi-am dorit un mini-concediu de weekend. Cel mai simplu şi ieftin mod de a-l obţine e cu Ryanair. Caut repejor harta lor, cu ofertele din Madrid, harta respectivă stă mai mult pe Europa dar am zis că trag puţin de ea în jos, să văd unde mai zboară. Şi am văzut Maroc! Hmm… Clona? La asta nu mă gândisem până atunci. Nici pe departe nu era pe lista mea. Rabat se potrivea la fix pe weekend, mai era şi 30€ dus-întors. Nu e Fez, dar pentru o primă impresie, Rabat worked just fine.

Eu am o mare problemă cu televizorul, e un izvor infinit de prostie. Bine, vorbesc de emisiuni ce sunt doar ca să fie, apoi mai sunt şi ştirile. Dacă e să mă iau după ştirile ProTV de la ora 5, păi nu mai ies din casă. De teamă, nu de cât de minunate sunt!

Uite aşa când povestesc eu entuziasmată că merg în Maroc, o prietenă vine cu un articol “cele mai periculoase 10 destinaţii pentru o femeie singură”, era acolo în top Rio de Janeiro şi tot întreagă m-am întors. Apoi mama, deci ca fată, asta-i partea cea mai enervantă, grija părinţilor. Singura ei linişte era că nu-i prea posibil să dau de blonzi cu ochi albaştri.

De multe ori îmi pierd cheful când aud păreri “auzite”. Stai naibii să vezi cum e şi apoi judeci. Numa’ zic.

Zborul era pe la 1pm, am pornit cu taxi spre aeroport destul de devreme. Însă cum era frumos şi soare am ales să stau pe o bancă o vreme, apoi să mă aşez la coada pentru security check. Maaaaare greşeală! Repetau ei că pentru zborurile în afara Europei trebuie să ajungi la coadă cu cel puţin 3 ore înaintea zborului, dar implicit m-am gândit la destinaţiile mai îndepartate, nu Maroc. Mare mi-a fost mirarea când am ajuns la o coadă imensă, când eu mai aveam 20 minute până la boarding. Norocul meu că au o organizare nu prea bună şi a decolat cu vreo 15 minute mai târziu.

Încă de acasă mi-am stabilit regula de bază to stay safe: do not stare! Ştiam că urma să văd obiceiuri diferite, oameni cu un stil diferit de îmbrăcăminte; cel mai bine e să te uiţi, dar să nu rămâi blocat cu privirea.

Regula mea se duce pe apa sâmbetei cam de când urcăm în avion. Cu români nu am zburat, nici turişti nu prea mulţi. Păi dacă până atunci ziceam că mexicanii vorbesc mult şi tare, spaniolii îi întrec sigur. Apoi marocani, femei cu mulţi copii, unele doar cu capul acoperit şi îmbrăcate occidental, altele şi acoperite şi îmbrăcate în hainele lor tipice colorate, dar complet acoperite şi în negru am văzut doar în aeroport, spre altă destinaţie. Încep şi să-mi pierd din siguranţă, nici pic de engleză, prea puţină spaniolă şi apoi franceză. Nu spun că nu am învăţat în liceu, dar ce mai ştiu e departe de suficient.

Aterizăm. Aveam palmierii, cu soarele la asfinţit, dar era un sentiment de nelinişte acolo. Poate şi fiind aeroport militar, foarte bine păzit, toţi în uniformă, prea strict. Avea doar două căsuţe de schimb valutar şi un magazin micuţ. Pe zbor mă împrietenisem cu pasagerul de lângă mine. Un tip din Argentina, cu un fel de Erasmus în Madrid. Student la istorie, înalt, brunet, cu părul lung. Până să vorbească cu mine în spaniolă nici nu m-am gândit că nu e din Maroc. Şi culmea, l-au ţinut o veşnicie la verificarea paşapoartelor, atât de mult, că am pierdut ultimul autobuz ce mergea în oraş.

Da..se pare că au atâtea autocare spre şi de la aeroport câte zboruri sunt, mai devreme cu o oră de decolare, respectiv după o jumătate de oră de la aterizare.

Ce rămâne de făcut? Taxi! Şi ce taxi?! Deci m-am îndrăgostit! 10 maşini aşteptau în parcare, toate Mercedes vechi, printre preferatele mele! Clar, preţul nu era chiar simpatic, dar ne-am strâns 4 şi am plătit câte 50 dirhami/persoană.

Nu ştiu voi cum ştiţi un drum de la aeroport spre oraş, dar ăsta a fost cu totul altceva!

O fâşie de pământ separa cele două sensuri de mers. Treceri de pietoni nu erau. Dar pietoni cât cuprinde, regulă de bază, în Rabat, pietonul are prioritate, oriunde, oricând. La un moment dat un grup de 4 femei treceau strada, parcă erau la plimbare pe bulevard. Încercam acum să-mi imaginez cele 3 claxoane şi 2 accidente ce deja s-ar întâmpla în Cluj, dacă un pieton circulă după legea sa. Să nu vorbim de Alba. Sunt de acolo deci am dreptul să comentez.

Dacă vezi asta parcă nu mai ai impresia aia generală, că, băi, e periculos acolo! Mai ales femeie singură. Ehh.. agree to disagree.

Ce bai am avut aici, nu au hosteluri. Dar am găsit un riad în Medină pe airbnb. Ajung deci unde am stabilit că mă aşteaptă fata. Pe care am stresat-o cu întrebări, ce să port, cum e vremea. Că, deh, vin în martie, de la 10 grade la 25. Aşteptând, am prins apusul. Incredibil de frumos! Eram chiar lângă un camion cu fructe de vânzare, tot ce vrei, şi arată atât de bine!

Mai trecea pe lângă mine, unul altul.

Salut, Hi, ola, Spain? France? UK? Poland? Bulgaria? Romania!!

Nimereşte şi el după câteva încercări, dar asta a fost tot, în comparaţie cu fluierat, “pisi” şi alte apelative care doar denotă lipsa de educaţie a multor români, eu spun că cei de aici au fost chiar ok.

Ajunge şi fata, cu mătuşa ei. Nu aveau capul acoperit. Am pornit pe străduţe în medină, atât am mers de repede, stânga, dreapta, stânga, stânga şi deja nu mai ştiam încotro. Parcă îi vedeam pe cei din “Clona” cum mişunau şi ei pe străzi. Ne aşezăm în hol la un ceai, foarte dulce şi bun.

Începe să îmi explice pe hartă unde suntem, ce e de făcut, totul în franceză, apoi eu răspundeam în engleză. Trebuie căutată mereu metoda cea mai bună de comunicare. Mai era şi un tip din Olanda, clar, blond cu ochi albaştri, imediat am intrat în vorbă. Când ne vede fata aşa de apropiaţi zice:

You can stay in the same room if you want!

Eram amândoi ceva de genul..

Ahh, noo! We just met! We’re ok.

Mai avea şi prietenă acasă. Anyway, seara respectivă am iesit cu el şi jumătate din ziua următoare tot aşa. Astfel, din doi călători singuri, am format un “cuplu”. Noroc cu el că stătea bine cu orientarea, altfel nu găseam drumul spre casă, a şi noroc cu franceza. Eram practic în centrul Medinei. Oriunde priveai erau pe jos de vânzare legume/fructe, standuri întregi cu smochine, seminţe de tot felul, cafea, condimente.

Nu prea le place să fie fotografiaţi, deci nu am reuşit să le surprind farmecul atât pe cât mi-am dorit. Ne-am cumpărat ceva grătare. Ieşind din Medină, ajungi la gară, apoi direct în centrul nou, modern. Ne aşezăm la o terasă şi comandăm ceai again. Tot tare bun! Terasele erau dispuse spre stradă, ca şi cum te-ai uita la spectacol şi ce am observat, erau aproape doar bărbaţi, mai era o tipă, tot turistă cred.

Ziua următoare am luat micul-dejun acasă. Produse de patiserie de la ei cu unt şi miere. Şi ceai. Destul de devreme pentru ei duminica, la 9 abia deschideau tarabele.

Am mers spre plajă şi spre cetatea Kasbah des Oudaias.

Ador casele colorate! Albastrul de aici m-a fermecat! Sus de tot, cu vedere la ocean, era un restaurant unde nişte femei făceau tatuaje cu henna pe mâini, aşa cu mult model, dar deloc igienic, m-am şi speriat de ele.

Aşa cum noi avem o mulţime de câini fără stăpân aşa au ei pisicuţe. În apărarea lor, sunt foarte simpatice şi inofensive.

Ne-am tot dus, şi am ajuns pe deal, la o cetate cu multe ruine, Chellah Necropolis, tipul era foarte pasionat şi încântat, mie.. îmi plăcea locul, dar nu mă preocupa atât istoria lui.

Am ajuns mai apoi la Le Tour Hassan and Mausoleum of Mohammed V.

Ajungem şi într-o zonă cu oameni bogaţi, prea bogaţi. Nu uit să spun că Dacia albastră e taxiul lor şi e ieftin, bine că ei îl mai conduc, nouă ne e ruşine să avem unul.

În drum spre casă ne-am luat merinde. Pâine proaspată de la cuptor, cu o formă ciudată, rotundă şi turtită, roşii cu gust şi măsline cu nişte condimente geniale! Amestecul a fost mai bun decât o pizza perfectă. A şi ca desert am avut cam un kilogram de căpsuni dulci de tot.

După masă am pornit singură pentru vreo două ore, cât mai aveam. Categoric am simţit diferenţa în medină. În general femeile erau în grup, nu singure, hoinărind cu un aparat foto. În stilul meu caracteristic, am găsit un drum nou şi am tot mers în direcţia respectivă. Am ajuns la plajă. Aici chiar că erau aproape numai băieţi, cam de 15 şi 20 de ani. Cu privitul stau bine. Dar de zis, nu a zis nimeni nimic. Nu-s nici genul meu oamenii ăştia, bruneţi, ten închis.

Vorbeam cu mama la telefon şi încep să-mi fac poze, fac ce fac şi închid telefonul, îl las pentru moment şi îmi văd de plimbare. Zic eu,

O sun mai târziu.

Big mistake. În 2 minute deja aveam un mesaj lung, groaznic de enervant, cu prostii de pe site’ul ambasadei României în Maroc. Bine, chestii obţinute din procente, clar. Dar în general eu îs partea aia din la sută care-i mai mică. So I was safe. Nervii mei, nu prea. După ce ne-am certat frumos, am lămurit faptul că ştiu să-mi port de grijă şi că, la urma urmei, oriunde mi se poate întâmpla ceva. Deci dacă ai dat vreodată de situaţia asta, don’t worry, sunt şi alţii la fel ca tine. Grijile părinţilor trebuie suportate.

Am o modificare pentru povestea iniţială. În momente ca acelea, doar bucură-te că ai reuşit să-i răspunzi la telefon şi să spui:

Da mamă, sunt bine. 

Era timpul să revin acasă, după lucruri, aveam autocar în 2 ore. Mare îmbulzeală în Medină. Mai aveam câţiva dirhami şi timp de un suvenir. Îmi cumpăr fular zic eu! Mă opresc la una din multele tarabe şi aleg ceva. Domnul de acolo îmi întinde timid o oglindă, eu îl aşez în jurul gâtului.

Non, regardez!

Spune, în timp ce îl aşează pe cap ca un hijab. Tot aşa l-am purtat apoi.

Băiatul de la locul de cazare m-a însoţit apoi până în staţie, m-a ajutat cu bagajul, tare politicos şi glumeţ olandezul.

Pe bus, aveam lângă mine un grup de 3 fete şi 4 băieţi care abia au început să vorbească şi eu eram deja convinsă care din ce parte a Statelor Unite este. Nu m-am abţinut şi am intrat în vorbă cu ei. La început erau timizi, că na, purtam hijab, dar le-am spus că sunt din Romania şi imediat au început:

Ahh, Dracula! We’ll visit!

Erau un semestru în Madrid, studiau spaniola. Şi călătoreau peste tot unde găseau zboruri ieftine, iar pentru cazare foloseau CoachSurfingul.

Really now?! Pentru noi de ce nu-i aşa uşor să mergem în SUA, Canada, Australia?

English Version

I admit, I have randomly chosen this ticket. I knew I was going to be in Spain that week and I really wanted a mini holiday. The easiest and cheapest way of doing so, it’s with Ryanair. I start surfing their map, with Madrid as a starting point. Usually it shows Europe, but I scroll down to see what else they have to offer, that’s how I found Morocco. Hmm..who remembers “Clona“?! Never thought about it before, wasn’t on my list. Rabat was the best match for the weekend, at a cost of 30 euro, round trip. Not Fes or Marrakesh, but for a first taste, Rabat would do the trick.

The fight was at 1 PM, I took an early taxi to the airport, but being sunny, I stood for a while outside on a bench. I heard before that for outside of Europe flights you should wait in line for security check 3 hours before your flight, but thinking it’s a short flight I did not consider it was going to be the same line anyway. Then I was the one surprised by the huge amount of people waiting there, 20 minutes before boarding time. Lucky me, they are really bad organized and delayed everything for about 15 minutes.

I had a stay safe basic rule: no staring! I knew I was going to face different habits, other way of dressing up, so the best way is to look but not forget to take back your eyes. Right! Forgot about the rule once I stepped foot in the plane. No Romanian passengers, not too many tourists. If till that point I used to say Mexicans are loud and talk too much, well Spanish people beat them to it. Then there were Moroccan, women with children, some covered, some not, some dressed traditional, some occidental. Completely covered in black I saw only in the airport, headed to another place. I start feeling less safe, no English spoken around me, a bit of Spanish and then French. The very little I knew in high school is long forgotten.

We land. We had palm trees, an amazing sunset, but uncertainty was floating in the air. Maybe because it was a military airport, very well secured, everyone in uniform, too strict. There were two currency exchange places and a small shop. On the flight I made a friend, a tall guy, with long dark hair, a history student from Argentina, currently in Madrid for a semester. Till he talked to me in Spanish I was sure he’s from Morocco. And they kept him for so long at passport control that we lost the bus to town.

Yes, it looks like they have an exact number of buses leaving the airport one our after the plane landed and arriving at the airport one ore prior departure. A very cheap one, 14 dirhams if I’m not wrong. So what else could we do? Grab a taxi! And not just any taxi. Ten old light beige Mercedes were in the parking lot. The price was not so nice, 200 dirhams/car.

Don’t know how you imagine a ride from the airport but this one was something. A slim piece of land was between the two ways. No crossroads. But pedestrians were walking as they were on a boulevard. Basic rule in Rabat is:

The pedestrian goes first, always!

Once you see this you tend to let go of the general impression, OMG! How dangerous is there, as a single woman! Agree to disagree!

I had one problem here , they don’t have hostels. But I found a riad in the Medina on airbnb. I make it to the meeting point with the girl. I asked her so many things before arriving, like what to wear, or how the weather is. Still, it was March, getting there from 10 to 25 degrees. While waiting I enjoyed the sunset. Incredibly beautiful! I was next to a fruits for sale truck, these looked so tasty! There was one or another passing by.

Salut, Hi, ola, Spain? France? UK? Poland? Bulgaria? Romania!

He gets it right after a few wrong countries but that was it, no “kitty”, “honey”, no whistling. So you can’t say they have such bad manners or it’s really not safe alone there.

The girl arrives with her aunt, both without the head covered. We started walking fast on the tiny pedestrian streets, left, right, left, left and now I had no idea where we were. I could imagine the people from “Clona” filling the streets. We get comfortable in the lobby, for a tea, very hot and sweet. Very specific and traditional setting. She starts to explain everything is there to see in Rabat, from the starting point, her house, to everywhere and return. We decided that she’ll talk in French and I’ll answer in English. Because I can understand French better than she can speak English and the other way around. You have to work with what you’ve got. There was a Dutch guy, obviously, blond with blue eyes, we started talking right away. When she sees us, she says:

You can stay in the same room if you want!

 We were both like:

Ahh, noo! We just met! We’re ok.

He had a girlfriend back home. Anyways, that evening we went out, also half of the other day. That’s how you make a “couple” out of two alone travelers. Lucky me he is good with directions, don’t know how I would have found my way home. And lucky me he had a better French than mine. We were in the heart of the Medina. Anywhere you look on the street, you can see fruits/ vegetables, a bunch of olive, figs, condiments, coffee beans stands. They hate being photographed so I wasn’t able to capture much.

We ate barbecue from the street food stands. Walked then from the Medina right in front of the train station, then straight into the modern new city center. We sat at a terrace and order some tea again, can’t taste better than this! Something strange, it felt like men only, because there was one other woman, not from there either. Also the tables were sited looking at the street, people walking down were the expected show.

In the morning we had breakfast at home. Some pastries with butter and honey and tea. It was pretty early on Sunday morning when we went out, they were barely opening the places at 9.

We walked on the beach and the blue neighborhood.

I love this colorful houses! The blue here has a special charm. Above the town, with an ocean view there was a restaurant where some Moroccan women were offering henna tattoos, no too hygienic, they even scared me.

Kasbah des Oudaias:

We kept walking and got to a hill with a fortress on top, the Chellah Necropolis ruins. The guy was very passionate about history so he was fascinated! We walk our way in a rich people houses and all the embassies.

Then to Le Tour Hassan and Mausoleum of Mohammed V:

We got food on the way home, traditional fresh baked bread, tomatoes and many olives with awesome condiments. Take my word, it was better that almost any pizza I had. For dessert? Lots and lots of strawberries!

After lunch I went out alone for my last two hours. Yep, men do stare. Just because I’m not like their women, no other reason. Won’t you stare if one walks around on your streets? I see people staring at Muslim women in Christian countries all the time, in some, not too much, but Romania is not the case. Usually in Rabat women walk in groups, talking loudly, I think that’s a must for them, it feels like they’re always arguing on something.

So I found a new road, we didn’t walk that way before, it led me to the beach. Mostly young boys and some families too. I was a bit careful with my camera, remember, I said they don’t like being photographed. But nobody said a thing. They’re not my type anyways, brunets, dark skin.

I was talking to my mom on the phone and I start taking photos too and I hang up by mistake. I leave it for the moment, thinking,

I’ll call her back later.

Big mistake. In 2 minutes I already got a text with notes about safety from the Embassy’s website. Not saying they’re entirely wrong, but those are results based on studies. So we’re talking percentages here. I’m in the small amount of it, most of the time, so I was safe. Not my mood, though. We fought nicely, but we cleared things out. Anything can happen to me anywhere. Period. If this ever happened to you, don’t worry, you’re not the only one. Parents and their worries are always there.

An update to my initial story would be… just be happy you’re at the other end of the line, able to say: 

Yes mom, I’m fine. 

The time to go home has come. Very crowded in the Medina. I count my money, still got some dirhams so I can buy a souvenir, a scarf, maybe. I try it on and the man there hands me a mirror and says:

Non, regardez!

And he shows me how to wear it as a hijab. Lovely! I just wore it like that after. The nice Dutch boy from the hostel walked me to the bus station.

On the bus, next to me there was a group of 3 girls and 4 boys. As soon as they started talking I was sure they’re American. I couldn’t help it and approach them. At first they were a little shy, because I was wearing the hijab and they weren’t sure it’s ok to talk to me, but as soon as I told them where I’m from, they were like:

Ahh, Dracula! We’ll visit!

For a semester in Madrid, studying English. So traveling around Europe, all the cheap flights they could find and using Coachsurfing.

Really now? Why can’t it be as easy for us to go in the USA, Canada or Australia?

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *