Rio, ultima noapte

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/01/rio-2/” url_new_window=”on” button_text=”explore Rio de Janeiro” use_background_color=”on” background_color=”#d86331″ background_layout=”dark” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″]

Ante-Scriptum: TE ROG CITEŞTE! – PLEASE READ!

Toate aticolele încep cu versiunea în română, pentru o versiune în engleză te rog să citeşti de pe la jumătatea lui spre final. Fotografiile sunt pe întreg articolul, nu se repetă!

All articles begin with the Romanian version, for English please scroll somewhere in the middle till the end. Also, pictures are unique, not the same in the first and second part. Enjoy!

[/et_pb_cta][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] [facebook]

Ne apropiem încet de aeroportul Galeão. Deja am sentimentul de “ah, m-am întors acasă”. Da. Trec prin asta constant. Călătorind singur, eşti foarte atent la tot ce se învârte în jurul tău. În 5 zile deja mă simt ca acasă oriunde merg. Deseori mi se întâmplă să mă oprească turiştii şi să mă întrebe de un obiectiv.

Pe micuţa fereastră a avionului apare şi oraşul impresionant. Mie îmi aduce a desen de copil mic. Nişte munţi micuţi desenaţi în mijlocul albastrului, imensul ocean.

Ce mi-a devenit foarte clar e faptul că oamenii ăştia folosesc absolut întreg terenul de care dispun.

Dacă priveşti clădirile, încă din avion poţi observa ierarhia socială, curcubeul favelelor ce urcă spre vârful munţilor, imediat lângă, zona de lux, o mulţime de clădiri de minim 10 etaje. Nu prea există clasă de mijloc. Ori săraci lipiţi, ori bogaţi. Turiştii completează ierarhia.

Aterizam, merg repede în staţia de bus, întreb de data asta care e cel spre Sheraton Hotel. Un bilet era $14 sau $18, deci nici 20lei. Traversăm practic oraşul pentru a ajunge acolo, vreo oră şi jumătate. Laşi în urmă centrul, cartierele Santa Teresa şi Botafogo, mai apoi mergi pe malul oceanului Copacabana, Ipanema, Leblon şi în sfârşit, favela Vidigal, peste drum de incredibilul hotel.

 Nu, nu mi-am încălcat principiile, stau la hostelul de lângă hotel. Aceeaşi privelişte doar că la 8 euro, nu 200.

Cum poţi să te pierzi cu nişte indicaţii atât de simple? Very easy, numărul de pe poartă nu era vizibil aşa că am urcat dealul, eu şi al meu geamantan de 22kg, mai sus cu vreo 4 case, apoi ne-am întors. Şi când am nimerit poarta, am urcat iar vreo 3 etaje.. că doar tot pe un deal e.

Târziu, obosită, cu telefonul descărcat, eram puţin irascibilă. Aveam nevoie de internet pentru check-in’ul zborului de ziua următoare, deci când mi s-a spus la recepţie că nu merge, “nici nu m-am enervat”, nici nu l-am băgat în seamă pe tipul care încerca să înceapă o conversaţie cu mine:

Hola, de donde eres? AA, Romania! Tengo amigos en Italia! Se decir: mulţumesc, ce faci, frumoasa, bună ziua… Pero vivo en Rusia ahora …

Ah, si? Hay un monton en Italia! Estoy de vacaciones y es my ultimo dia! Luego hablamos!

bietul încerca să îmi rezolve problema …

Ah, nu am precizat, limba în care am vorbit mai mereu a fost spaniolă, am încercat stictul necesar în portugheză. Tare nostimi oamenii ăştia! Vorbitorii nativi de portugheză nu-i înţeleg deloc pe cei de spaniolă, şi invers.

Am lăsat tot şi am pornit la plajă. Cu puţină teamă, recunosc. Obişnuită aici aproape întreaga zi cu o persoană sau două, am avut nevoie de câteva minute de reculegere. Faptul că eram practic într-o favelă, singură, în rochiţa de plajă şi cu aparatul foto nu mă ajuta deloc. Dar după nici 100 metri apare în dreapta:

Cu un astfel de peisaj nu poţi decât să te simţi liber, iar cum ştii că eşti în celălalt capăt al lumii nu-ţi rămane decât să te bucuri.

Era weekendul de 1 mai, un fel de sărbatoare a muncii si la ei; aşa se explică plaja aglomerată, faţă de liniştea de zilele trecute.

• Acum 3 ani m-am îndrăgostit de nisipuri albe, ocean cristalin şi plimbări lungi în valurile de la mal. Aşa că îmi fac “pentru ultima dată în Rio” plăcerea asta. Parcurg plaja din Leblon, în Ipanema şi puţin spre Copacabana. Apoi mă relaxez tolănită în nisip la plajă, lângă o limonadă. Nu, nu apă de cocos, nu are gust de nimic, doar arată frumos.

Pe înserat revin prin staţiuni, sau cum să le numesc. Aşa descopăr că Leblon e zona de lux de pe malul oceanului. Maşini scumpe(atât cât îmi dau şi eu seama..care abia fac diferenţa între un Audi şi un Mercedes, poate acum că am mai învăţat semnele); clădiri de apartamente cu vedere la ocean şi o curte interioară incredibilă. Ce mi-a plăcut a fost atmosfera din zonă. Restaurante şi baruri de tot felul. Turişti de tot felul.

 

• Încă ceva ce ador, să mă opresc lângă mulţimi de turişti şi să ascult multitudinea de limbi şi accente. Pe unele le înţeleg foarte bine: engleza, spaniola, sau doar puţin: franceza, portugheza, italiana, pe altele le disting doar: germana, olandeza, rusa.
• Studiez gesturi, comportamente, dacă nu eram eu uneori “material de studiu” la psihologie, mi-ar fi plăcut domeniul.

Între timp apune şi soarele.

Revin la hostel. Cam aceleaşi persoane în common area. Se simţea diferenţa. Erau majoritatea brazilieni, comparativ cu cel în care am stat în celelalte 6 nopţi, unde făceai turul lumii într-o singură cameră.

Internetul încă nu mergea. Tipul de mai devreme era acolo.

Hola, tengo una idea. Tengo un amigo que cuida de una casa 5 minutos de aqui. Podemos ir, cargas tu telefono, puedes utilizar el internet y te va gustar la vista! Quieres?

Aii, pues si, claro, gracias!

Se apropie timid, îmi spune că are o idee, are un prieten ce lucrează într-o casă puţin mai sus, deci, dacă vreau, putem merge să-mi rezolv problema. Aici aţi spune voi, orice om normal îşi pune o mulţime de întrebări, îşi face griji şi refuză. Well, not me. Bineînţeles că răspunsul meu a fost, da, imediat. Şi bine am făcut!

Tipul de care vorbesc, undeva între 30 – 40 de ani, era din Argentina, a trăit în Italia, apoi Rusia, a cunoscut şi români la viaţa lui şi la câteva zile după ce m-am întors în ţară a venit într-un tur al Europei. Voi ăştia doar cu joburi plictisitoare de birou înţeleg că nu înţelegeţi de ce te-ai porni singur la drum în loc să stai să aduni bani pentru o viaţă mai bună. Dar viaţa e bună când simţi că trăieşti, nu când contul din bancă are n zerouri. Doar dacă eşti suficient de norocos încât să le ai pe ambele!

Trecem strada, spre favelă, chiar urcăm în direcţia respectivă( puţină adrenalină nu strică), mai îmi şi spune să nu ţin telefonul aşa la vedere! Minunat!

Acum e sigur, zice el, datorită Cupei Mondiale de anul trecut, poliţia făcuse o treabă foarte bună, i-a închis pe cei periculoşi, le-a construit oamenilor din favele noi mijloace de transport, apoi încă lucrează la case şi şcoli noi pentru ei. Pe scurt, am ales un moment bun. Dar unde ajungem?! Era un cartier de case de vacanţă, urcăm multe scări şi ajungem într-o “cameră”. Impropriu spus, era podeaua, apoi un spaţiu deschis, undeva la etajul 3 de la sol. A fost ceva de vis! Ca un scenariu dintr-un film! Felul în care se reflecta luna în ocean, incredibil! Era şi un pat acolo, tot cum îmi doresc, mare, lat, întins, jos. La cele 30 de grade doar imaginează-ţi cum e să te trezeşti acolo …

A fost locul şi momentul meu preferat din toată vacanţa în Rio! Ca să completeze meniul apare o pisicuţă albă atât de drăgălaşă ce dorea doar să fie mângâiată şi să te joci cu ea!

Şi îmi spune că nu am terminat! Că nu am văzut partea cea mai bună! Aaa, devine şi mai bine?

Prietenul la care am ajuns apoi era un argentinian blond cu ochi albaştri, era şi timpul să întâlnesc unul, locuia de vreo 6 luni în casa respectivă, proprietarul era cineva foarte bogat, iar asta era casa sa de vacanţă. Băiatul era responsabil cu îngrijitul casei şi mai avea şi minunea asta de pisicuţă. În timp ce turiştii din Sheraton plătesc sute de dolari pentru priveliştea asta, el are parte de ea zi de zi, şi mai e şi plătit. Camera era decorată elegant şi tineresc. Uşile spre balcon erau de sticlă, putin deschise, suficient cât luna să-şi facă loc înăuntru. Ne aşezăm pe balcon, îşi ia chitara şi acompaniat de voce ne pierde pe ritmuri latin-argentiniene.

Pot să răman aici?

Tipul de la hostel mi-a spus că a vrut să mă cheme acolo mai devreme dar îi era teamă să nu mă sperie şi să mă gândesc că cine ştie ce vrea. Dar nu, not me again.

Am încredere şi spun da, până la proba contrarie. Fără excepţie. Not too smart, you’d say!?

Era foarte târziu şi mă aştepta o zi lungă. Ne-am întors. Dimineaţa următoare nu l-am găsit acolo. Am ieşit singură pentru ultima dată pe plaja vecină, pentru o oră, cât să-mi încarc bateriile pentru lungul zbor spre casă.

Mă aşez pe o piatră şi privesc valurile uriaşe, dar şi cuplul de bătrânei ce deja e la a 4a tură de plajă, un fel de alergare cred ei. O fată se apropie de mine şi instant, m-am regăsit:

Hey! Can you take me a picture?

Noi am transformat-o într-o şedinţă foto.. Mă întreabă dacă sunt cu Emirates, ah, era una din cele pe care le văzusem ziua precedentă! E din India, de vreo 2 ani relocată în Dubai. Pot să spun doar că, printre altele, de atunci, a fost şi în Buenos Aires, Sydney, Capetown, Rome, New York, Chicago, Los Angeles. Pentru experienţa văzută prin ochii unei românce recomand cu drag Jurnalul de Calatorie. Ne luăm rămas bun, nu înainte de a-i promite că o să vin în vizită..curând.

La hostel, adun bagajul, între timp apare şi tipul, chiar m-am bucurat că am reuşit să-i mulţumesc pentru o ultimă zi atât de frumoasă şi neaşteptată. M-a condus la autobuz şi uite-mă în drum spre aeroport. Acolo, o ultimă surpriză, produse Victoria’s Secret la duty free.

Cam aşa mă aştepta Rio de Janeiro când am ajuns pe pământ Sud American.

Undeva la mijlocul celor 14 ore de zbor am surprins un moment frumos chiar între noapte şi zi! După înca 10 ore pe autocar ajung şi eu acasă.

Ceva diferit. Un popor cu care semănăm. Un oraş ce are mult mai mult de oferit decât un Carnaval şi o Statuie.

English version

We’re slowly approaching the Galeão airport. I already get the feeling of “home”. Yes. It’s a constant mood of mine. Traveling alone you learn to see everything that happens around you and blend in. In 5 days I am home anywhere. Often I have people asking me for directions.

On the tiny window I can see the amazing city. The image it creates in my head it’s of a small kid’s drawing. A few mountains in the middle of a huge blue ocean. What appears straight forward is the way these people use any piece of land they own.

Then through their buildings, from up high in the air you can see the social hierarchy. The favela’s rainbow climbing up, while, in the valley, the luxury buildings sit. There’s not really a middle class, maybe the tourists?! Either rich, either poor.

We land, I go straight to the bus stop, this time in the Sheraton Hotel‘s direction. A ticket is about 5€. The route is through the city, first the neighborhoods Santa Teresa and Botofogo, then, in line with the ocean are Copacabana, Ipanema, and finally we get to the favela Vidigal, across the street from the amazing hotel, in about an hour and 30 minutes.

No, I haven’t violated my principles, I’m staying in the hostel next door. Same view, but for 8 euro, not 200.

Now how can you get lost with such simple directions? Easy! The number on the gate wan’t that visible, so me and my 22 kg suitcase went up the hill for about 4 houses, then we came back. When I saw it, it was a tiny sign too, I asked myself where’s the hostel..ah, up the hill again. Awesome!  It’s late, I’m tired, with no battery, just a little pissed off. I needed wifi for the flight’s home check in, so when the reception told me it’s not working, I got so mad, I didn’t even pay attention to the guy trying to help me:

Hola, de donde eres? AA, Romania! Tengo amigos en Italia! Se decis: multumesc, ce faci, frumoasa, buna ziua… Pero vivo en Rusia ahora …

Ah, si? Hay un monton en Italia! Estoy de vacaciones y es my ultimo dia! Luego hablamos!

Forgot to mention, the conversational language I used here is Spanish, or a basic of Portuguese. I left everything and headed for the beach. A little bit afraid I must admit. Used to be with someone till then, I needed a moment. Also being alone in a favela, in my beach dress with my camera did not help at all. But after a few steps I get this view,

you cannot do other thing than just enjoy the sense of freedom it gives you. It was the first of May weekend, some kind of a labor day for them, too. This explains why the beach was so crowded.

Three years ago I felt in love with long walks on white sandy beaches and waves of turquoise water of the ocean. So, I’m doing this for the last time in Rio now. I walk along the beach from Leblon to Copacabana, then I relax laid back in the sand next to a lemonade. Nope, not coconut water, it tastes like nothing, just looks nice.

At dawn I walk back on the main street. That’s how I realize Leblon is the richest tourist area. Expensive cars, or at least I think they are, I cannot even make a good difference between a Mercedes or an Audi; apartment buildings with an ocean view and a private luxury courtyard. What I liked was the bars and restaurants atmosphere.

Another thing I love it’s stopping next to all around the world tourists, and just listen the language and get the accent. Some I understand perfectly: English, Spanish, or some just a little: French, Italian, Portuguese, then for some I just know what they are: German, Dutch, Russian. I study gestures and behaviors, if I wouldn’t be psychological material myself sometimes, I think I would have loved Psychology.

In the meantime it got dark so I make my way back to the hostel, where the wifi wasn’t working yet. You could see there were mostly locals, Brazilians, I could feel the difference from the other one( where I spent the other 6 nights) where you could go around the globe within one room of 8.

The guy from earlier was there, he came close and told me he has an idea, a friend that works close by, and we could go there and stay for the evening till I solve my problem. Now, you’d say, any normal human being would come up with thousands of questions about the proposal and say no. Well, not me. Of course I said yes right away.

Hola, tengo una idea. Tengo un amigo que cuida de una casa 5 minutos de aqui. Podemos ir, cargas tu telefono, puedes utilizar el internet y te va gustar la vista! Quieres?

Aii, pues si, claro, gracias!

And that was the best idea I had in my entire trip!! So this guy I’m talking about, is around 30-40, from Argentina, lived in Italy, then Russia, met some Romanian people in his life and in a few days he was off to an European tour.

You, with the boring desk jobs, I know you don’t get it. Why would you give up a job and travel the world alone and not stay in one place, save money till later, to have when you’re old.. well, for an expensive coffin? Or what for? Life’s good when you feel you’re alive not when the bank account has too many zeroes. Yes, if you’re lucky enough to have both, you’re luck enough.

We crossed the street, in the favela, we actually started climbing some stairs, I could feel the butterflies in my stomach now, he even tells me not to keep my phone in plain sight,

well, I kind of considered I’m safe with you.

He tells me it wasn’t safe before. Before the World Cup last year. But the police worked really hard and locked all the bad ones away and built transportation on top of the hill and also some new houses and schools for the very poor ones. Never mind. We get to the rich holiday houses on the hill, in an open room, literally. There was the floor, an open space, an enormous bad and the ocean in front of you. Like a movie scene. Just imagine going to sleep there, watched by the moon!

I just vote this as my favorite moment in Rio! To top in up there’s a white kitty here! So cute and eager to play with me! And then he says

lets go, we haven’t seen the best of it.

OMG! Can it get better? The friend we went to was a blond Argentinian, with blue eyes, about time I met one, he was living there, taking care of the house for some rich man, for about 6 months now. While tourists in Sheraton pay hundreds to have this view, he has it for free, even gets payed for it.

The room was youngish and elegant. The glass balcony doors were wide and left open just for the moon to make it’s space inside. We sit in the balcony, he takes his guitar and creates a Latin-Argentinian mood. Can I stay here now?

The friend from the hostel tells me he wanted to take me here earlier, in daytime, but he was afraid of what I might think. But noo, not me. I trust easily and say yes, till proven otherwise. No exception.

It was late and a long hard day was waiting for me tomorrow so we came back. Next morning I did not find him there so I went alone on the beach. I sit on a rock starring at the huge waves and the old couple on their morning stroll. A girl gets close, and I suddenly find myself:

Hey! can you take me a picture?

We turned it into a photo session. She asks if I’m with Emirates, ah, she’s one of the elegant Emirates flight attendants I saw yesterday! She’s from India, relocated in Dubai for almost 3 years now. I can only brag about it for her, that since then, she was in Buenos Aires, Sydney, Capetown, Rome, New York, Chicago, Los Angeles. For the travel experience of a flight attendant, seen through a Romanian’s eyes you can check Jurnalul de Calatorie. We say goodbye, but I promise I’ll visit soon.

At the hostel by the time I finish packing, the guy comes back so I get to say goodbye and thank you for the amazing time I had. He helped me to the bus, and there’s me, headed for the airport where another surprise finds me, they have Victoria’s Secret cosmetics in the duty free!

Somewhere at the middle of the 14th hours flight I was able to capture the moment between night and day. In 10 hours I was home again.

Something different. People we are alike. A city that has more to offer than a Carnival and a Statue.

 

[facebook] [/et_pb_text][et_pb_image admin_label=”Image” src=”https://40.media.tumblr.com/8eef6b525d94903992816e21fe85c378/tumblr_nvpg3liaAO1ui7hw7o6_1280.jpg” show_in_lightbox=”off” url_new_window=”off” animation=”left” sticky=”off” align=”left” force_fullwidth=”off” always_center_on_mobile=”on” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”] [/et_pb_image][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” url_new_window=”on” button_text=”go to Iguazu Falls, right on the borders of Argentina, Brasil and Paraguay !” use_background_color=”off” background_color=”#d86331″ background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″ button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/02/iguazu-falls-the-water-between-argentina-brasil-and-paraguay/”] [/et_pb_cta][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]