când dai cu capul de ceea ce nu e visul “visul american” !

[et_pb_section admin_label=”section”][et_pb_row admin_label=”row”][et_pb_column type=”4_4″][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/01/a-first-impression-of-a-returnee-e-despre-worktravel-si-new-york/” url_new_window=”on” button_text=”W&T, another first impression !” use_background_color=”on” background_color=”#dd7d33″ background_layout=”dark” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″]

Ante-Scriptum: TE ROG CITEŞTE! – PLEASE READ!

Toate aticolele încep cu versiunea în română, pentru o versiune în engleză te rog să citeşti de pe la jumătatea lui spre final.

All articles begin with the Romanian version, for English please scroll somewhere in the middle till the end. Enjoy!

[/et_pb_cta][et_pb_text admin_label=”Text” background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid”]

Există o mulţime de motive pentru care aplici la Work&Travel în SUA:

• bani
• dezamăgire în dragoste
• escapadă de vară cu gaşca de prieteni sau cu iubitul
• dorinţa de a vedea live toate locurile ce până atunci îţi erau accesibile doar pe micul ecran
• vizită familială, în cazul celor ce au rude stabilite acolo
• te-au convins prietenii care au fost “că merită”
• experienţa de viaţă

Dar indiferent de ce ai plecat, în prima zi ceva o să-ţi displacă enorm: mâncarea, colegii, temperatura, casa unde locuieşti, poate chiar jobul ales.

Dar nu dispera, că-ţi trece!

E un moment firesc, în care vrei acasă, chiar dacă în mod normal aveai doar critici pentru România şi ai tăi, în clipa aia, parcă totul era minunat şi te întrebi “ce ţi-a trebuit şi ţie aici“. O zi, o săptămână, chiar şi o lună, atât durează până faci din casa nouă, “acasă”.

Atunci alegi în ce tabară eşti:

1. iubeşti ţara şi tot ce ai trăit acolo şi te-ai întoarce mereu, chiar ai locui acolo
2. iţi place, pe o perioadă limitată, cele 4 luni ajung
3. urăşti totul şi abia astepţi să treacă timpul să vii acasă, ba chiar te întorci mai repede dacă se poate
4. unii din cazul 3 se trezesc acasă că le e dor de SUA şi se pare că le-a plăcut enorm, cu toate că nu făceau altceva decât să se plângă toată ziua. Trust me, I know a few!

Cei cu Erasmus probabil trec prin asta şi ei, dar măcar sunt în Europa, la 100$ distanţă de casă, nu 600$. Şi nici nu au dat deja 1500$ ca să ajungă acolo. Clar, frustarea poate să fie mai mare.

Ale mele motive au fost dezamăgirea în dragoste şi dorinţa de a vedea New York’ul de care mă îndrăgostisem din Gossip Girl. Eu fac parte din categoria 1, drept urmare, a doua oară am mers de dor şi pentru o nouă experienţă.

iunie 2012, 5 PM

Acestea fiind spuse vine şi mult aşteptata plecare în SUA! Bagaje, stres, emoţii! O săptămână cu o foarte mare încărcătură emoţională, am ieşit, pe rând, cu colegi, prieteni, persoane cărora aveam să le duc dorul în prima mea aventură în altă ţară, culmea, chiar peste ocean. Ultimele 2 ore le petrecusem cu “the very loved one”, iar tot ce-mi amintesc e că la despăţire, am început să plâng şi după un ultim sărut a zis:

3 luni trec repede

Într-un fel a avut dreptate, au zburat, dar am strâns amintiri, experienţe şi sentimente cât în 3 ani.

Mă duc ai mei cu maşina până la Aiud, de unde luam autocarul până la Budapesta, cu încă 3 fete cu care urma să lucrez. Aflasem înainte că au activitate în lumea fotografiei şi deja eram încântată de ele, dar totuşi nu le cunoşteam şi încă îmi părea rău că nu eram singura româncă de acolo. Una, micuţă, şaten foarte deschis, cu ochi albaştri, venise cu mama, parcă eram eu cu a mea. Cealaltă, mai înaltă, semăna cu mine, dar a adus-o prietenul acolo.

Aşteptăm şi aşteptăm. Autocarul mai că nu vine. Apare apoi un tip cu o maşină mică şi zice numele firmei şi numele noastre. Seriously? 3 fete pleacă în lume cu 3 geamantane uriaşe + 3 genţi mici şi el vrea să ne înghesuie acolo? Ai noştri părinţi mai că nu ne-au lăsat sa plecăm.

Pornim la drum. În Cluj, cred, am luat-o pe a patra fată. Pe drum au fost atâtea.. am plâns deja de dor, am râs, am povestit, am început să ne cunoaştem.

Dimineaţa – Aeroportul Ferenc Liszt

Eram pentru prima dată într-un aeroport … si la oamenii ăştia care rareori ştiu engleză. Facem check-in’ul, lăsăm bagajele şi vreo 4 ore le prierdem aiurea prin aeroport.

Urcăm, era zbor scurt, Budapesta-Paris, nu-mi amintesc ce companie, ştiu că nu una low-cost. Dar aveam scaune înghesuite. Am avut locul de la geam şi lângă mine un cuplu american la vreo 50 de ani. Îmi amintesc cu drag de ei, cu cât entuziasm mi-au urat o vară frumoasă şi mult curaj şi succes!

Înainte să urcăm în avion ne iau la întrebări, unde mergem, ce o să facem şi apoi:

Have a great summer!

Cam atât. Urmează un zbor lung, pe care am băut mult suc de mere, cel mai bun din lumea asta, am savurat mâncarea din avion, nu ştiu de ce îmi place atât de mult, că majoritatea o critică.

Aterizăm la New York, JFK. Aveam încă o escală, dar trebuia să schimbăm aeroportul, să mergem pe La Guardia. Când am ieşit în parcarea aeroportului parcă am căzut într-un scenariu de film. Agitaţie, steaguri peste tot, doar engleza se auzea în jurul nostru şi mulţimea de taximetrişti negri ce ne aborda in a very funny way.

where y’all going?
I’ll take you for 30 bucks!

Vorbea de transferul la aeroport, care ni s-a părut o avere. Nu cred că este persoană care să nu treacă prin şocul ăsta! Toţi transformăm orice sumă din $ în lei şi mai că nu ne cumpărăm nimic. Mare greşeală.

Urcăm într-un autobuz. Bagajele în spaţiul lor special, deci cum le-a aruncat, Doamne feri! Şi condusul, parcă am fost într-un roller coaster.

Waw, ioi, vai!! Let the adventure begin!

Da de unde.. să ajungi în La Guardia la 11 noapte it’s not that much fun. Peste 30 grade, năduşeală, o zonă mică de aşteptare deschisă peste noapte, noi şi mexicanii. Sau aşa ni s-a părut. Ba am mai dormit pe bagaje, ba făceam câte o tură pe afară pe terasă. Trebuie să recunosc că oboseala era prea mare, încât teama ne cuprinse, doar puteam merge în Times Square cu câţiva dolari în plus.

După 30 de ore de zbor, aventura noastră încă nu ajungea la final. Aterizăm în Fort Walton, un aeroport micuţ ce s-a golit repede, curând ne-am trezit singure aşteptându-ne transportul. Cadrul mi-a plăcut, cu spaţii dedicate celor veniţi din razboi, am aflat ulterior că era ceva bază militară în oraş. Cum se deschid uşile în faţa noastră ne loveşte aerul umed, extrem de cald, parcă ne apăsa umerii. Era un nou început, mai bine primit cu braţele deschise decât cu o atitudine negativă.

Timingul a fost foarte prost în tot drumul nostru. Abia după 2 ore vine o tipă să ia 4 fete de la aeroport, pentru iubitul ei. Nici nu ştiam ce să credem. Ajungi peste ocean, fără încărcător la telefon, fără baterie, ce mai, fără număr, habar nu ai unde eşti sau unde trebuie să ajungi şi vine după tine cineva.. care nici nu ştie de ce a venit. Minunat!

Eu nu mă pricep la maşini, dar era una roşie, veche, mare, decapotabilă, îngrămădim bagajele în spate şi pornim la drum. În Florida podurile lungi şi parcă interminabile peste ocean sunt pretutindeni, deja o mică speranţă parcă aveam când am intrat pe unul. Ajungem în final la job, direct. Da, după aprope 40 de ore …

Problema era că domnul manager, un adorabil blond cu ochi albaştri, la vreo 27 de ani, era la sediu şi urma să ne ducă acasă. Acolo erau pe tură două tipe, americance, ori mi s-a părut mie, ori s-au purtat ca şi cum le-am lua jobul şi au dat ce au putut mai bun ca să fie rele. Well, truth be told, nu mai lucrau după 2 săptămâni …

Ajungem acasă, după un drum destul de lung cu masina, uf, deci e departe!

Categoric, the movie’s on!

Ştiţi casele din Florida care îşi iau zborul la fiecare uragan?! No, aşa era! Albă, draguţă, cu scaun şi măsuţă pe verandă.

Noi aveam un apartament din cele 4 de acolo. Cu două camere, sufragerie, bucătărie şi baie. Totul tipic american! Acasă era deja un cuplu, deci noi aveam cealaltă cameră, un pat dublu şi unul suprapus. Bine, până la urmă eu am dormit în sufragerie mai mereu.

Următorul lucru? Somn! Mult.

English version

There are so many reasons to apply for Work&Travel in the USA:

• money
• heartache
• summer getaway with friends or with the loved one
• the wish to see with your own eyes places you’ve seen before only on a big screen
• visiting family, if you have someone there
• other friends who’ve been there made you want to experience it too
• life experience

Nevertheless, your first impression has 99% odds of being the worst place in the world and the worst decision you’ve ever made. Maybe because of the food, the temperature, the new house, the people you’ll work with. But don’t worry! It goes away! It’s natural, you miss home, you miss the people you left behind. A day, a week, a month, that’s how much the feeling lasts, soon enough you’ll love the new home.

Also that’s the moment you decide where you stand:

1. you love it, you’d return again and again, even live there
2. you like it, for a limited time period, 4 months sound about right
3. you hate it, can’t wait for the time to pass and return home
4. some, from 3. back home they decide they actually loved it, they were just missing the people. Trust me, I know a few!

But this can happen for anyone anywhere they go. An American in Europe, or even within Europe, with Erasmus, but the expenses are different.

I went because of a huge love disappointment, I had to go away, also I wanted to see NY, I was in love with the city because of Gossip Girl, and then, I fell under the 1st category, after I cried a lot, like a month, each and every day before bad. Not discussing the reasons, I called them, growing up.

June 2012, 5 pm

Finally the moment was here, leaving for the USA tonight! Packing, stressing out, a mix of emotions, hard week, I went out with classmates, friends, people I was going to miss in this new adventure of mine, the first one in a different country, to top it up, across the ocean. I’ve spent my last 2 hours with my first love and what I remember of it is I cried, a lot, and after a last kiss he said:

3 months go by fast!

In a way he was right, it felt like a moment, but I collected memories, experience and feelings for 3 years.

My parents drove me to Aiud where I was supposed to take the bus to Budapest, with other 3 girls that I was going to work. I knew they were a little in the photography world and that already made me like them, but I didn’t know them. One was a small, almost blonde, with blue eyes, she came with her mom, they were like me with mine. The other one, taller, more like me, she came with her boyfriend. We were waiting and waiting and waiting.. There appears a small car, the diver call out our names with the company name and starts packing us with the 6 huge bags in there! Our parents almost did not let us leave. Off we go. In Cluj we met the other girl. I don’t remember much from the road, just that we cried, we laughed, we talked, we started to know each other.

Next morning, airport Ferenc Liszt

My first time in an airport where these people rarely know English. Check in, bags drop off and wander around for 4 more hours. First, a short flight, Budapest-Paris, don’t recall what airline, I know it was not a cheap one. I had the window seat next to an American couple in their 50’s. I happily think about their enthusiasm regarding my summer experience.

Before getting on board security police asked us what were we going to do there, where, for how long and then wished us a great summer too. That’s about it. Up next, overseas flight, lots of apple juice, my favorite, I love the airplane food, apparently is just me, all others complaint about it. We land in NY, JFK. One more layover but here we also had to change the airport, go to La Guardia. Going out in the parking lot at JFK I felt right in a movie scene. Noise, yellow cabs, black drivers, just English.

where y’all going?
I’ll take you for 30 bucks!

That would have been for the airport transfer. We considered it a fortune. Back then, don’t think there was a person who wasn’t doing their math, how much is anything in Ron from $. Big mistake! OMG! Let the adventure begin! Far from it, getting to La Guardia at 11pm it’s not so much fun. Over 30 degrees Celsius, unbreathable air, tiny waiting room opened overnight, just us and Mexicans. Or that’s how we saw it. We slept on the luggage, walked on the terrase outside, even today I remember the way the air felt. Tired, scared, we spend out first hours in the USA, in NY in the airport, while, with a few dollars we could have gone in Times Square.

After 30 hours of flying, we thought the adventure is over. We land in Fort Walton, a small airport, emptied out really fast, soon we found ourselves alone waiting for our ride. I liked it, spots decorated for the military men, later I found out it is a military base of some kind. When the sliding doors opened the wet hot air hits us, felt like a burden.

A new beginning, always must be seen as something good. We just had a little bit of bad timing.

In about 2 hours a blonde Florida chick turns up for us, sent by her boyfriend. We didn’t know what to believe. On the other side of the ocean, no charger, no battery, no phone number, with no idea of where you are or where you have to be and a random person comes for you. Amazing! I’m the worst at cars, but she had a red old truck, where we tried to get all the bags in.

In Florida long endless bridges over the ocean are a regular, already a small hope was lighting up in there. We finally get to the job place, right there, after 40 hours on the road. Problem was that the manager, a blonde with blue eyes, around 27, he was supposed to take us home.

Two american girls were working there but they were so mean to us, like we were going to steal their jobs, which kind of happened, because they weren’t there in two weeks.

Home, after a long drive, so it’s far. Never mind, this movie is so on!

You know the Florida houses that fly away at every hurricane? It’s exactly like that. White, cute, with a chair and table on the porch. We had one apartment out of 4 and a room out of the 2, in the other one a couple was living already. Ours has a queen bed and a bunk bed, but I ended up sleeping in the living room. Next? Sleep!!

How was your first impression? How much did you hate the USA when you got there? Two honest questions for the Work&Travel participants from all around the globe.

 

[/et_pb_text][et_pb_cta admin_label=”Call To Action” button_url=”http://andreeaguta.ro/2016/01/a-first-impression-of-a-returnee-e-despre-worktravel-si-new-york/” url_new_window=”on” button_text=”W&T, another first impression !” use_background_color=”off” background_color=”#dd7d33″ background_layout=”light” text_orientation=”left” use_border_color=”off” border_color=”#ffffff” border_style=”solid” custom_button=”off” button_letter_spacing=”0″ button_use_icon=”default” button_icon_placement=”right” button_on_hover=”on” button_letter_spacing_hover=”0″] [/et_pb_cta][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]